1
Adînc (-că), adjectiv – Profund. – Aromână adîncu, meglenoromână dănca (‹ adîncat). < Latină ăduncus „concav” (Pușcariu 25; Candrea-dens., 17; Tiktin), conform spaniolă adunco.
Se pleacă în general de la variantă vulg. ădancus (Rew 144; Dar; Rosetti, I, 161), pentru a se explica apariția lui î; Candrea-dens. o explică prin formele în care u era aton.
Fără să fie imposibile, ambele supoziții sînt inutile, căci rezultatul lui ăduncus este normal să fie adînc, conform longo › lîngă, sunt › sînt. Adînc, substantiv neutru (adîncime); adînca (variantă adînci), verb (a adînci); adîncătură, substantiv feminin (adîncitură); adîncime, substantiv feminin; adîncit, adjectiv (înfundat; îngrijorat; dus pe gînduri). Adînca, verb, învechit, a fost înlocuit prin adînci, datorită conjugare incoative, care pare cea mai adecvată sensului lui adîncesc.
Se pleacă în general de la variantă vulg. ădancus (Rew 144; Dar; Rosetti, I, 161), pentru a se explica apariția lui î; Candrea-dens. o explică prin formele în care u era aton.
Fără să fie imposibile, ambele supoziții sînt inutile, căci rezultatul lui ăduncus este normal să fie adînc, conform longo › lîngă, sunt › sînt. Adînc, substantiv neutru (adîncime); adînca (variantă adînci), verb (a adînci); adîncătură, substantiv feminin (adîncitură); adîncime, substantiv feminin; adîncit, adjectiv (înfundat; îngrijorat; dus pe gînduri). Adînca, verb, învechit, a fost înlocuit prin adînci, datorită conjugare incoative, care pare cea mai adecvată sensului lui adîncesc.
DER – dicționarul etimologic