1
Obîrșie (-ii), substantiv feminin –
1. Izvor, naștere, începutul unui rîu. –
2. Origine, început, proveniență.
Slavă obrusi „înălțime, parte superioară” (Miklosich, Slaw.
Elem., 33; Cihac, II, 448; Conev 40), conform cehă brsina „pădure montană”. – Derivat obîrși, verb (a termina, a sfîrși), din slavă obrušati; obîrșenie, substantiv feminin (sfîrșit, capăt).
Semantismul derivat (ambele învechite) este ciudat, dar depinde de slavă, unde obrusi „parte superioară” se percepe cu „parte finală”, de unde obrušati „a termina, a isprăvi”.
1. Izvor, naștere, începutul unui rîu. –
2. Origine, început, proveniență.
Slavă obrusi „înălțime, parte superioară” (Miklosich, Slaw.
Elem., 33; Cihac, II, 448; Conev 40), conform cehă brsina „pădure montană”. – Derivat obîrși, verb (a termina, a sfîrși), din slavă obrušati; obîrșenie, substantiv feminin (sfîrșit, capăt).
Semantismul derivat (ambele învechite) este ciudat, dar depinde de slavă, unde obrusi „parte superioară” se percepe cu „parte finală”, de unde obrušati „a termina, a isprăvi”.
DER – dicționarul etimologic