1
Tiflă, tifle, substantiv feminin Gest batjocoritor făcut cu palma întinsă, cu degetul mare apropiat de vârful nasului și cu celelalte degete desfăcute și agitate; bleandă2.
Expresie A da (cuiva) cu tifla ori a da (sau a arunca cuiva) o tiflă = A) a face gestul descris mai sus; B) a disprețui, a desconsidera, a sfida; a renunța cu dispreț la ceva. – Din neogreacă Tifla.
Expresie A da (cuiva) cu tifla ori a da (sau a arunca cuiva) o tiflă = A) a face gestul descris mai sus; B) a disprețui, a desconsidera, a sfida; a renunța cu dispreț la ceva. – Din neogreacă Tifla.
DEX – dicționarul explicativ
2
Tiflă tifle feminin Gest batjocoritor la adresa cuiva făcut prin apropierea degetului mare de vârful nasului și prin mișcarea celorlalte desfăcute.
A da cuiva cu tifla a) a arăta cuiva acest gest; b) a desconsidera pe cineva. [Silabe Ti-flă] /<neogreacă tifla
A da cuiva cu tifla a) a arăta cuiva acest gest; b) a desconsidera pe cineva. [Silabe Ti-flă] /<neogreacă tifla
NODEX – noul dicționar explicativ
3
Tiflă (-le), substantiv feminin –
1. Gest batjocoritor constînd din apropierea degetului mare de vîrful nasului mișcînd în acest timp celelalte degete. –
2. (Învechit) Noroc, belșug, prosperitate.
Neogreacă τύφλα, cu primul sens (Roesler 577; Cihac, II, 706; Tiktin; Pascu, II, 56; Candrea; Galdi 261).
Sensul al doilea se explică prin semnificația neogreacă „orbire, halucinație”.
1. Gest batjocoritor constînd din apropierea degetului mare de vîrful nasului mișcînd în acest timp celelalte degete. –
2. (Învechit) Noroc, belșug, prosperitate.
Neogreacă τύφλα, cu primul sens (Roesler 577; Cihac, II, 706; Tiktin; Pascu, II, 56; Candrea; Galdi 261).
Sensul al doilea se explică prin semnificația neogreacă „orbire, halucinație”.
DER – dicționarul etimologic
4
Tiflă substantiv feminin (silabe -flă), genitiv-dativ articulat tiflei; plural tifle
DOOM – dicționarul ortografic