Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Jur

1 * Cuvantul cu diacritice: jur
Cuvantul fara diacritice: jur

Definitie: JUR¹, juri, substantiv masculin (Astăzi rar) Jurat¹. ♢ (În vechea organizare judecătorească) Curte cu juri = organ de jurisdicție pentru procese criminale, delicte politice sau de presă, în componența căruia intrau jurați¹. – Din franceza jury.

2 * Cuvantul cu diacritice: jur
Cuvantul fara diacritice: jur

Definitie: JUR², jururi, substantiv neutru Spațiu în mijlocul căruia se află cineva sau ceva; împrejurime; vecinătate. ♢ Locutiune adverb În (sau prin) jur = în (sau prin) preajmă, alături, prin apropiere, împrejur. Din jur = din împrejurimi, dimprejur. (De) jur împrejur = din (sau în) toate părțile. ♢ Locutiune prep. În jurul... = a) în preajma...; b) relativ la..., despre...; c) aproximativ în..., cam pe la... Prin jurul... = în apropiere de...; cam pe la...; Din jurul... = pe lângă, din preajma... (De) jur împrejurul... = în preajma... – Limba Latina gyrus.

3 * Cuvantul cu diacritice: jur
Cuvantul fara diacritice: jur

Definitie: JUR³, jururi, substantiv neutru (Popular) Jurământ. – Din jura (derivat regresiv).

4 * Cuvantul cu diacritice: jur
Cuvantul fara diacritice: jur

Definitie: JUR substantiv masculin jurat. o curte cu - i = organ de jurisdicție cu caracter penal format din juri. (< franceza jury)

5 * Cuvantul cu diacritice: jur
Cuvantul fara diacritice: jur

Definitie: JUR substantiv verifica cuvantul: jurat.

6 * Cuvantul cu diacritice: jur
Cuvantul fara diacritice: jur

Definitie: JUR substantiv verifica cuvantul: jurământ, legământ.

7 * Cuvantul cu diacritice: jur
Cuvantul fara diacritice: jur

Definitie: JUR interjectie verifica cuvantul: zău

8 * Cuvantul cu diacritice: jur
Cuvantul fara diacritice: jur

Definitie: JUR substantiv verifica cuvantul: apropiere.

9 * Cuvantul cu diacritice: jur
Cuvantul fara diacritice: jur

Definitie: jur (împrejurime, jurământ; petrecere) substantiv neutru, plural jururi

10 * Cuvantul cu diacritice: jur
Cuvantul fara diacritice: jur

Definitie: JUR¹ m. înv. : Curte cu -i organ de jurisdicție, în componența căruia intrau jurații. franceza jury

11 * Cuvantul cu diacritice: jur -uri
Cuvantul fara diacritice: jur

Definitie: JUR² -uri n. Spațiu în mijlocul căruia se află cineva sau ceva. ♢ În (sau prin) - în apropiere; în preajmă; pe aproape. În -ul a) în preajmă; în apropiere; b) referitor la...; relativ la ...; despre...; aproximativ în...; cum pe la... (De) - împrejur în (sau din) toate părțile. limba latina gyrus

12 * Cuvantul cu diacritice: jur
Cuvantul fara diacritice: jur

Definitie: JUR substantiv neutru (Franțuzism) Jur-fix = zi de primire a unor familii aristocratice; petrecere care are loc într-o astfel de zi. [Scris și jour. / < franceza jour-fixe].

13 * Cuvantul cu diacritice: jur -ruri
Cuvantul fara diacritice: jur

Definitie: jur (-ruri), substantiv neutru – Înconjurare, ocol, împrejmuire. – Varianta (Moldova) giur. Mr. giur. Origine incertă. Se consideră reprezentant al limba latina gyrus ‹ limba greaca (veche) γῦρος (Philippide, Festgabe Mussafia, 46; Densusianu, Hlr., 80; Cipariu, Gram., 145; Candrea-Dens., 923; REW 3938; DAR; Rosetti, I, 63), conform limba italiana, sp., port. giro, prov. gir; însă der. este dificil de explicat (conform Graur, BL, V, 100). Rezultatul y › iu indică faptul că împrumutul ar trebui să fie posterior secolul X (Rosetti, II, 65), și prin urmare, nu poate proveni direct din lat.; caz în care rămîne fără o explicație satisfăcătoare rezultatul γυ › ğ. Dacă se admite că varianta giur e primitivă, s-ar putea presupune că rezultatul gyrus › gir s-ar fi schimbat ca jimite › j(i)umătate sau bucin › bucium. Totuși, această alterare este incertă la vocala tonică, și nu este necesară o asimilare sau disimilare. Comp. prejur, prep. (învechit, în jur de); împrejur, adverb (în locul înconjurător); împrejura, verb (a înconjura, a încinge), derivat de DAR direct din limba latina popular pergyrāre; împrejurare, substantiv feminin (înconjurare; circumstanță, condiție; situație, poziție); împrejurător, adjectiv (care asediază); împrejuraș (var. împrejurean), substantiv masculin (învechit, vecin); împrejurime, substantiv feminin (locul sau ținutul dimprejur); desprejura, verb (a descinge; a pune în libertate, a da drumul). – Conform: înconjura.