Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Limbă

1 * Cuvantul cu diacritice: límbă
Cuvantul fara diacritice: limba

Definitie: LIMBĂ, limbi, substantiv feminin I. Organ musculos mobil care se află în gură și care este pricipalul organ de percepere a gustului; servește la mestecarea și înghițirea alimentelor, iar pentru om este și organul principal de vorbire. II. 1. Principalul mijloc de comunicare între membrii unei colectivități, alcătuit din sistemul gramatical și lexical. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. ♦ Totalitatea altor mijloace și procedee (în afară de sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor ideile și sentimentele. Limba surdo-muților. 2. Vorbă, cuvânt; grai, glas. 3. (Înv. și arhaic) Informație (asupra intențiilor dușmanului), relație, veste, știre. ♦ Informator, spion, iscoadă. 4. (Înv. și arhaic) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă. (II, 1); popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etcetera care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1). Bară mobilă de metal, agațată în fundul clopotului, care prin mișcare, lovește în pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os etcetera care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, briceag etcetera 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etcetera 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. – Limba Latina lingua (sensul „popor” (II 4) după verifica cuvantul:sl. jenzyk „grai”, „popor”).

2 * Cuvantul cu diacritice: límbă
Cuvantul fara diacritice: limba

Definitie: LIMBĂ, limbi, substantiv feminin I. Organ musculos mobil care se află în gură, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ♢ Expresie A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ♢ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ♢ Expresie Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv. și arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etcetera care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etcetera care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etcetera lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etcetera 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etcetera 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Botanica) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii – a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrăbiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Limba Latina lingua.

3 * Cuvantul cu diacritice: límbă
Cuvantul fara diacritice: limba

Definitie: LIMBĂ substantiv verifica cuvantul: agavă, cambulă, cordar, cuvânt, glas, grai, gură, iscoadă, întinzător, națiune, neam, popor, spion, strună, tastieră, termen, voce, vorbă.

4 * Cuvantul cu diacritice: límbă
Cuvantul fara diacritice: limba

Definitie: LIMBĂ substantiv 1. (LINGV.) (livresc) idiom. (O - romanică.) 2. (LINGV.) limba neogreacă = limba romaică; limba romaică verifica cuvantul: limba neogreacă; limba veche slavă verifica cuvantul: paleoslavă; limbă ariană verifica cuvantul: limbă indo-ariană, limbă indo-iraniană; limbă indo-ariană = limbă ariană, limbă indo-iraniană; limbă indo-iraniană = limbă ariană, limbă indo-ariană. 3. verifica cuvantul: limbaj. 4. verifica cuvantul: exprimare. 5. arătător, (Transilvania) manoș, (prin Transilvania) mutatău, (Ban.) țagăr. (- la ceas.) 6. verifica cuvantul: încălțător. 7. verifica cuvantul: tăiș. 8. verifica cuvantul: cuțit. 9. verifica cuvantul: pisc. 10. (regional) gârlici, pridvor, tindă. (- la plasa de pescuit.) 11. verifica cuvantul: bucată. 12. (BOTANICA; Phyllocactus ackermanni) (regional) palmă. 13. (BOTANICA) limba-cerbului (Scolopendrium vulgare) = năvalnic, (rar) scolopendră, (regional) iarba-ciutei, limba-vacii, limba-vecinei; limba-cucului (Botrychium lunaria) = (regional) colan, dragoste, iarba-dragostei; limba-mării = a) (Iberis semperflorens) (regional) lilicele (plural); b) (Iberis umbellata) (regional) limbușoară; limba-mielului (Borrago officinalis) = arățel, boranță, otrățel; limba-oii (Cirsium canum) = (regional) pălămidă; limba-soacrei (Opuntia) = opunția. 14. (IHT.) limbă-de-mare = a) (Solea nasuta sau lascaris) (regional) șoarece-de-mare; b) (Solea impar) (regional) glosă, șoarece-de-mare.

5 * Cuvantul cu diacritice: límbă
Cuvantul fara diacritice: limba

Definitie: limbă substantiv feminin, g.-d. art. limbii; plural limbi

6 * Cuvantul cu diacritice: límbă -i
Cuvantul fara diacritice: limba

Definitie: LIMBĂ -i f. 1) Organ musculos mobil, situat în cavitatea bucală și servind la mestecarea, înghițirea și determinarea gustului alimentelor, la om fiind organul principal al vorbirii. ♢ A-și mușca -a a regreta vorbele spuse. A scoate -a de un cot a) a gâfâi de oboseală; b) a lucra din greu. A vorbi în vârful -ii a rosti cuvintele cu un fonetism ultraliterar, hipercorect. A avea -a lungă (a fi lung de -) a) a avea înclinație spre pălăvrăgeală; b) a fi limbut. A avea mâncărime de - a nu fi în stare să păstreze un secret. A-și pune frâu la -, a-și ține -a (după dinți) a nu vorbi ceea ce nu trebuie; a păstra o taină. -a oase n-are se zice despre cineva, care vorbește ceea ce nu trebuie. A trage pe cineva de - a descoase, a ispiti pe cineva. A-i sta (sau a-i umbla, a i se învârti, a-i veni) pe - a-și aminti vag un cuvânt fără a-l putea exprima. Pasărea pe (pre) -a ei piere de multe ori omul dă de necaz, pentru că nu știe să tacă când trebuie. 2) Mijloc principal de comunicare între oameni, constând dintr-un sistem lexical organizat după anumite legi gramaticale și având o structură fonetică specifică; limbaj. -a unui popor. 3) Limbajul unei comunități umane constituite istoricește. 4) Totalitate a altor mijloace de comunicare (decât sunetele articulate) a sentimentelor și ideilor. -a surdomuților. 5) Mod de exprimare specific unui anumit domeniu de activitate, unui anumit mediu, unui anumit grup de vorbitori sau unei anumite persoane (în special a unui scriitor); stil. -a presei. -a lui Creangă. ♢ (A spune ceva) cu - de moarte (a spune ceva) ca ultimă dorință, exprimată pe patul de moarte. 6) înv. Prizonier folosit pentru a obține informații despre armata inamică. 7) înv. Totalitate a oamenilor trăind pe același teritoriu, având în comun o cultură, o tradiție, o credință; popor; neam. 8) Orice obiect sau instrument asemănător ca formă sau funcție cu organul respectiv. -a clopotului. ♢ -a ceasornicului pendul al unui orologiu. - de încălțat obiect de metal sau de plastic, care servește la încălțat. -a ghetei bucată de piele care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde se petrec șireturile. -i de foc flăcări de foc alungite. 9) Fâșie lungă și îngustă (de pământ, de pădure, de apă etcetera). 10): -a-boului plantă erbacee, acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe. -a-broaștei plantă erbacee cu tulpina dreaptă, ramificată și cu flori albe sau trandafirii, ce crește prin locuri umede; limbariță. -a-mielului plantă erbacee, acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe, folosită contra tusei. 11): - -de-mare pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte, care trăiește mai mult acoperit cu nisip. [G.-D. limbii] limba latina lingua

7 * Cuvantul cu diacritice: límbă límbi
Cuvantul fara diacritice: limba

Definitie: limbă (limbi), substantiv feminin – 1. Organ anatomic. – 2. Limbă, idiom. – 3. (Înv.) Nație, popor. – 4. (Înv.) Informație, știre. – 5. Bucată de pămînt. – 6. Partea interioară a clopotului. – 7. Ac de ceasornic. – 8. Încălțător. – 9. Epiglotă. – 10. Ac de balanță. – 11. Țumburuș (la cataramă). – 12. Lamă de cuțit. – 13. Lamă de spadă sau parte a meliței. – Mr., megl. limbă, istr. limbę. Limba Latina lingua (Pușcariu 969; Candrea-Dens., 984; REW 5067), conform limba italiana lingua, prov., sp. lengua, franceza langue, port. lingoa. O varianta populară limba ar fi putut exista încă din lat., conform sard. limba, limba italiana (limbello), fie ca efect al unei încrucișări cu lambĕre, fie printr-un proces spontan, ca în nebula › negură. Sensul de „națiune” este limba slava (veche) (Șeineanu, Semasiol., 75; Rosetti, III, 99), dar există și în verifica cuvantul: limba italiana Cel de „știre” se folosea cuvant invechit (XVII) numai în expresia a prinde limbă. Derivat limbareț (var. limbăreț), adjectiv (guraliv, bîrfitor); limbariță, substantiv feminin (unghișoară; patlagină de apă, Alisma plantago); limbău, adjectiv (flecar); limburuș, substantiv neutru (omușor), în Banat, Olt. și Trans. de S., conform ALR, I, 33; limbut, adjectiv (guraliv), cu sufix participial, prin analogie cu forma ca tăcut, cornut (după Pușcariu 971; Candrea-Dens., 985 și REW 5069; dintr-un limba latina linguūtus, conform calabr. linguto, verifica cuvantul: prov., cat. lengut, limba albaneza ljingut „mîncăcios”, care pare să vină din limba italiana); limbuție, substantiv feminin (vorbărie, trăncăneală); limbuți, verb (a trăncăni); limboată, substantiv feminin (Oltenia, străin, venetic). – Derivat neol. limbaj, substantiv neutru, format după franceza langage; linguistică (var. limbistică), substantiv feminin; linguist (învechit, limbist), substantiv masculin; lingual, adjectiv , din franceza – Din rom. provine bulgara limba „nume de plantă” (Capidan, Raporturile, 49); mag. limba (Edelspacher 18); limba sarba: limba „falcă”.