Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Murmura

1 * Cuvantul cu diacritice: murmurá
Cuvantul fara diacritice: murmura

Definitie: MURMURA, murmur, verb I. 1. Tranzitiv și instranzitiv A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranzitiv A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranzitiv (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din limba latina murmurare, franceza murmurer.

2 * Cuvantul cu diacritice: murmurá
Cuvantul fara diacritice: murmura

Definitie: MURMURA verb 1. verifica cuvantul: șopti. 2. verifica cuvantul: protesta. 3. verifica cuvantul: plânge. 4. verifica cuvantul: bombăni. 5. verifica cuvantul: clipoci.

3 * Cuvantul cu diacritice: murmurá
Cuvantul fara diacritice: murmura

Definitie: murmura verb, indicativ prezent 1 singular murmur, 3 singular și plural murmură

4 * Cuvantul cu diacritice: a murmurá múmur
Cuvantul fara diacritice: murmura

Definitie: A MURMURA mumur 1. tranzitiv 1) (cuvinte, sunete, propoziții) A pronunța cu voce joasă și nedeslușit. 2) (melodii, cântece) A cânta încet și fără cuvinte, ca pentru sine; a îngâna; a fredona. 2. intranzitiv (despre ape curgătoare, frunze mișcate de vânt etcetera) A face să se audă un murmur; a produce un zgomot lin, continuu și plăcut; a susura; a șopoti. limba latina murmurare, franceza murmurer

5 * Cuvantul cu diacritice: murmurá
Cuvantul fara diacritice: murmura

Definitie: MURMURA verb I. 1. tr., intr. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit. 2. intr. A susura. [< franceza murmurer].

6 * Cuvantul cu diacritice: murmurá
Cuvantul fara diacritice: murmura

Definitie: MURMURA verb I. tr., intr. a rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit. II. intr. a susura. (< franceza murmurer)

7 * Cuvantul cu diacritice: murmurá múrmur át
Cuvantul fara diacritice: murmura

Definitie: murmura (murmur, at), verb – A susura. – Mr. murmuredz, murmurare. Franceza murmurer (în mr., probabil din limba italiana mormorare). Pușcariu 1134 îl considera drept reprezentant direct din limba latina murmurāre, conform REW 5761; dar aparențele pledează în favoarea unei der. neologice, înclinînd spre limba albaneza murmuroń (Philippide, II, 648), bulgara mărmorjă. – Derivat murmui, verb (a murmura) încrucișare între murmura și mormăi (Tiktin); murmurisi, verb (a murmura), secolul XVIII, cuvant invechit din limba neogreaca: μουρμουρίζω; murmur (var. murmur, murmură), substantiv neutru (susur), din franceza murmure (var. din limba italiana mormore și limba neogreaca: μουρμοῦρα); murmurător, adjectiv (care murmură); murmuitor, adjectiv (care murmură); murmuială, substantiv feminin, ca mormăială.