1
Avînt (avînturi), substantiv neutru – Pornire, elan, însuflețire.
Din vînt, cu prepoziție adverb a-.
Dacă această ipoteză nu este greșită, avînt trebuie să fi fost la început înțeles ca adverb (această valoare nu apare în niciun text cunoscut, dar este cert că acest cuvînt nu apare în texte anterioare secolul XIX, și nici în dialecte).
Construcția ar fi identică, deci, cu acasă, afund, aminte etc; expresia a da avînt poate fi foarte bine interpretată a da a vînt. Apoi, cuvîntul fiind simțit ca un substantiv, s-a putut deriva de la el verb avînta, formație probabil artificială și modernă, motivată de paralelismul franceză elan-elancer, germană Schwung-schwingen. După Dar, avînt este formație postverbală de la avînta, și acesta este o compunere internă, pe baza lui vînt.
Derivat avînta, verb (a împinge, a lansa, a arunca).
Din vînt, cu prepoziție adverb a-.
Dacă această ipoteză nu este greșită, avînt trebuie să fi fost la început înțeles ca adverb (această valoare nu apare în niciun text cunoscut, dar este cert că acest cuvînt nu apare în texte anterioare secolul XIX, și nici în dialecte).
Construcția ar fi identică, deci, cu acasă, afund, aminte etc; expresia a da avînt poate fi foarte bine interpretată a da a vînt. Apoi, cuvîntul fiind simțit ca un substantiv, s-a putut deriva de la el verb avînta, formație probabil artificială și modernă, motivată de paralelismul franceză elan-elancer, germană Schwung-schwingen. După Dar, avînt este formație postverbală de la avînta, și acesta este o compunere internă, pe baza lui vînt.
Derivat avînta, verb (a împinge, a lansa, a arunca).
DER – dicționarul etimologic