1
Ceauș, ceauși, substantiv masculin
1. Funcționar inferior la turci, care îndeplinea funcția de ușier, de curier sau de aprod (1) al curții.
2. Nume dat, în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova, unor funcționari publici: A) șef al unei cete de slujitori; B) căpetenie de surugii; C) căpetenia vânătorilor domnești; D) aprod (3).
3. (Învechit) Om de serviciu la sinagogă. – Din turcă Çavuș.
1. Funcționar inferior la turci, care îndeplinea funcția de ușier, de curier sau de aprod (1) al curții.
2. Nume dat, în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova, unor funcționari publici: A) șef al unei cete de slujitori; B) căpetenie de surugii; C) căpetenia vânătorilor domnești; D) aprod (3).
3. (Învechit) Om de serviciu la sinagogă. – Din turcă Çavuș.
DEX – dicționarul explicativ
2
Ceauș, ceauși, substantiv masculin (învechit)
1. funcționar inferior al Sultanului turcesc (ușier, curier, aprod).
2. funcționar inferior în țările române cu aceleași funcții: ușier, curier, aprod.
3. căpetenie, comandant, șef, vătaf al slugilor.
4. grad vechi în armată (căprar).
5. mijlocitor între plutași și expeditorul plutelor; dragoman.
6. varietate de struguri albi.
7. numele unei hore.
1. funcționar inferior al Sultanului turcesc (ușier, curier, aprod).
2. funcționar inferior în țările române cu aceleași funcții: ușier, curier, aprod.
3. căpetenie, comandant, șef, vătaf al slugilor.
4. grad vechi în armată (căprar).
5. mijlocitor între plutași și expeditorul plutelor; dragoman.
6. varietate de struguri albi.
7. numele unei hore.
Dicționar de arhaisme și regionalisme
3
Ceauș (ceauși), substantiv masculin –
1. Funcționar inferior în administrația turcă, portar, ușier. –
2. În Muntenia și Moldova, învechit, ofițer de poliție, șef peste 40 tufeccii, în subordinea marelui spătar. –
3. În vechea organizare militară, șef al unei mici unități (pe care Bălcescu o evaluează, exagerat, la 500 de oameni). –
4. Șef, căpetenie. –
5. Unul din personajele care alcătuiesc dansul călușarilor. –
6. (Banat) Persoană care îi ajută pe nași în însărcinările lor, în timpul nunții. –
7. Varietate de struguri de masă. – Aromână ciauș. Turcă ça(v)uș „sergent” (Șeineanu, II, 125; Lokotsch 404; Iogu, Gs, IV, 157; Ronzevalle 70); conform bulgară čaus. – Derivat ceaușesc, adjectiv (de portar; de agent, de poliție); ceauși, verb (a servi ca ceauș); ceaușie, substantiv feminin (îndeletnicirea de ceauș).
Bălcescu folosește cuvîntul căușel (chihii sau căușeii erau peste zece soldați), probabil rezultat al unei lecturi greșite, în loc de ceaușel.
1. Funcționar inferior în administrația turcă, portar, ușier. –
2. În Muntenia și Moldova, învechit, ofițer de poliție, șef peste 40 tufeccii, în subordinea marelui spătar. –
3. În vechea organizare militară, șef al unei mici unități (pe care Bălcescu o evaluează, exagerat, la 500 de oameni). –
4. Șef, căpetenie. –
5. Unul din personajele care alcătuiesc dansul călușarilor. –
6. (Banat) Persoană care îi ajută pe nași în însărcinările lor, în timpul nunții. –
7. Varietate de struguri de masă. – Aromână ciauș. Turcă ça(v)uș „sergent” (Șeineanu, II, 125; Lokotsch 404; Iogu, Gs, IV, 157; Ronzevalle 70); conform bulgară čaus. – Derivat ceaușesc, adjectiv (de portar; de agent, de poliție); ceauși, verb (a servi ca ceauș); ceaușie, substantiv feminin (îndeletnicirea de ceauș).
Bălcescu folosește cuvîntul căușel (chihii sau căușeii erau peste zece soldați), probabil rezultat al unei lecturi greșite, în loc de ceaușel.
DER – dicționarul etimologic
4
Ceauș ceauși masculin învechit 1) Slujbaș de rang inferior care îndeplinea diferite funcții la curte. 2) Servitor la sinagogă. [SilabeCea-uș] /<turcă șavuș
NODEX – noul dicționar explicativ
Încă o definiție din alt dicționar
5
Ceauș substantiv masculin, plural ceauși
DOOM – dicționarul ortografic