1
Cofă, cofe, substantiv feminin Vas de formă (relativ) cilindrică, făcut din doage de brad, cu o toartă, în care se ține la țară apa de băut; doniță; prin extensiune conținutul unui astfel de vas.
Expresie (Familiar) A pune (sau a băga pe cineva) în cofă = a întrece pe cineva (prin pricepere, prin viclenie); a înfunda. A ploua (sau a turna) cu cofa (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, torențial. – Conform bulgară, sârbo-croată k o f a.
Expresie (Familiar) A pune (sau a băga pe cineva) în cofă = a întrece pe cineva (prin pricepere, prin viclenie); a înfunda. A ploua (sau a turna) cu cofa (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, torențial. – Conform bulgară, sârbo-croată k o f a.
DEX – dicționarul explicativ
2
Cofă cofe feminin 1) Vas din doage cercuite, cu o singură toartă, având formă de cilindru sau de trunchi de con, în care se păstrează apă.
A pune (sau a băga) în cofă pe cineva a) a pune în încurcătură pe cineva; a dezorienta; b) a-și demonstra superioritatea față de cineva într-un domeniu de activitate. Plouă (sau toarnă) cu cofa plouă tare. 2) (în Moldova medievală) Unitate de măsură pentru lichide egală cu aproximativ 1,288 l. /conform bulgară, sârbă kofa
A pune (sau a băga) în cofă pe cineva a) a pune în încurcătură pe cineva; a dezorienta; b) a-și demonstra superioritatea față de cineva într-un domeniu de activitate. Plouă (sau toarnă) cu cofa plouă tare. 2) (în Moldova medievală) Unitate de măsură pentru lichide egală cu aproximativ 1,288 l. /conform bulgară, sârbă kofa
NODEX – noul dicționar explicativ
3
Cofă (cofe), substantiv feminin –
1. (Transilvania, învechit) Strachină, blid. –
2. Găleată de lemn. –
3. Măsură de capacitate învechit, pentru lichide, în valoare de 1,33 litri. – Aromână cofă, meglenoromână covă. Cuvînt care apare în multe limbi, pare a fi intrat în română pe mai multe căi în același timp; bulgară, sârbă kova, kofa, neogreacă ϰάφα „coș”, turcă kova, albaneză kofe, ruteană, maghiară kofa.
Pare a fi vorba de greacă ϰάφινος, de unde arab. quffa și de aici latină medicină, spaniolă cofa, italiană coffa (Battisti, II, 1002), germană Kufe (săsească Kof).
În română poate proveni din bulgară, sârbă sau maghiară, sau din toate trei dintr-o dată.
Pare cuvînt identic cu cof, substantiv neutru (albie, coastă, parte), puțin folosit; conform și cofer, substantiv neutru (găleată, coș de nuiele; polonic; mistrie), pe care Dar îl pune în legătură cu germană Küfer.
Conform cufăr.
Derivat cofar, substantiv masculin (persoană care face sau vinde găleți), după ipoteza improbabilă a lui Cihac, II, 492, provine din maghiară kufar; cofări, verb (a vinde cu bucata, mai ales alimente); cofăriță, substantiv feminin (femeie care vinde fructe de pădure); cofaș, substantiv masculin (Muntenia, mincinos, înșelător) trebuie explicat prin expresia a prinde cu cofa „a descoperi minciunile cuiva”, a duce cu cofa „a amăgi” (explicația din Dar, plecîndu-se de la cofar, pare greșită); covă, substantiv feminin (borcan, cană), provine din turcă, ca și în meglenoromână
1. (Transilvania, învechit) Strachină, blid. –
2. Găleată de lemn. –
3. Măsură de capacitate învechit, pentru lichide, în valoare de 1,33 litri. – Aromână cofă, meglenoromână covă. Cuvînt care apare în multe limbi, pare a fi intrat în română pe mai multe căi în același timp; bulgară, sârbă kova, kofa, neogreacă ϰάφα „coș”, turcă kova, albaneză kofe, ruteană, maghiară kofa.
Pare a fi vorba de greacă ϰάφινος, de unde arab. quffa și de aici latină medicină, spaniolă cofa, italiană coffa (Battisti, II, 1002), germană Kufe (săsească Kof).
În română poate proveni din bulgară, sârbă sau maghiară, sau din toate trei dintr-o dată.
Pare cuvînt identic cu cof, substantiv neutru (albie, coastă, parte), puțin folosit; conform și cofer, substantiv neutru (găleată, coș de nuiele; polonic; mistrie), pe care Dar îl pune în legătură cu germană Küfer.
Conform cufăr.
Derivat cofar, substantiv masculin (persoană care face sau vinde găleți), după ipoteza improbabilă a lui Cihac, II, 492, provine din maghiară kufar; cofări, verb (a vinde cu bucata, mai ales alimente); cofăriță, substantiv feminin (femeie care vinde fructe de pădure); cofaș, substantiv masculin (Muntenia, mincinos, înșelător) trebuie explicat prin expresia a prinde cu cofa „a descoperi minciunile cuiva”, a duce cu cofa „a amăgi” (explicația din Dar, plecîndu-se de la cofar, pare greșită); covă, substantiv feminin (borcan, cană), provine din turcă, ca și în meglenoromână
DER – dicționarul etimologic
4
Cofă substantiv feminin, genitiv-dativ articulat cofei; plural cofe
DOOM – dicționarul ortografic