Încolți

Încolți, încolțesc, verb IV. I. Intranzitiv (Despre plante; la persoana 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina.
Figurat (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranzitiv A înfige colții spre a mușca.
A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitate de retragere.
Figurat (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

DEX – dicționarul explicativ

A încolți² persoana 3 Încolțește intranzitiv 1) (despre semințe, tuberculi, bulbi etc.) A da colț; a germina. Plantele au încolțit. 2) figurat (despre atitudini, sentimente, idei etc.) A începe să se contureze; a prinde consistență; a înmuguri; a se deștepta; a se înfiripa. Încolți un grăunte de speranță. /în + colț

NODEX – noul dicționar explicativ

A încolți¹ încolțesc tranzitiv 1) (despre unele animale) A apuca cu colții. 2) (despre ființe) A înconjura amenințător din toate părțile. 3) figurat (despre persoane) A ataca cu vehemență și răutate. /în + colț

NODEX – noul dicționar explicativ

Încolți verb, indicativ prezent 1 singular și 3 plural încolțesc, imperfect 3 singular încolțea; conjuncție prezent 3 singular și plural încolțească

DOOM – dicționarul ortografic