Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Mușca

1 * Cuvantul cu diacritice: mușcá
Cuvantul fara diacritice: musca

Definitie: MUȘCA, mușc, verb I. l. Tranzitiv A apuca cu dinții și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ♢ Expresie A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a se căi amarnic; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); prin extensiune a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Figurativ A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etcetera). 2. Intranzitiv și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranzitiv Figurativ A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Etimologie necunoscuta

2 * Cuvantul cu diacritice: mușcá
Cuvantul fara diacritice: musca

Definitie: MUȘCA verb verifica cuvantul: ațâța, chinui, consuma, frământa, îmboldi, îndemna, munci.

3 * Cuvantul cu diacritice: mușcá
Cuvantul fara diacritice: musca

Definitie: MUȘCA verb 1. (regional) a încolți. (L-a - un câine.) 2. a înțepa.

4 * Cuvantul cu diacritice: mușcá
Cuvantul fara diacritice: musca

Definitie: mușca verb, indicativ prezent 1 singular mușc, 2 singular muști, 3 singular mușcă; conjunctie: prezent 3 singular și plural muște

5 * Cuvantul cu diacritice: a mușcá mușc
Cuvantul fara diacritice: musca

Definitie: A MUȘCA mușc 1. tranzitiv 1) A apuca cu dinții strângând (până la durere, rănire, învinețire, rupere etcetera). ♢ A-și - mâinile a regreta amarnic, considerându-se vinovat de ceva; a se căi. A-și - limba a regreta mult cele spuse anterior. - pământul (sau țărâna) a cădea la pământ rănit sau mort. 2) (despre unele animale, mai ales despre insecte) A înțepa producând o senzație dureroasă; a mânca; a ciupi; a pișca. M-a -t un șarpe. 3) fig. (despre ger, soare etcetera) A produce o senzație dureroasă; a pișca. 4) (o bucată dintr-un aliment) A rupe cu dinții pentru a mânca. 5) fig. A ataca răutăcios cu ironii sau cu vorbe; a înțepa; a înghimpa; a împunge. 2. intranzitiv (mai ales despre câini) A avea obiceiul de a ataca, rănind cu dinții. /Origine necunoscuta

6 * Cuvantul cu diacritice: mușcá múșc mușcát
Cuvantul fara diacritice: musca

Definitie: mușca (mușc, mușcat), verb – A apuca cu dinții. – Varianta cuvant invechit mucica. Mr. mîșcu, mușcu, mușcare, megl. mucicu, mucicari, istr. mucicu. Origine îndoielnică. Dacă se pornește de la forma cuvant invechit și dialectală mucicare, trebuie să se presupună un limba latina muticāre ‹ mutῑre „a mormăi”, formații paralele limba latina mussāre › mussicāre › sp. amusgar (Corominas, I, 196; REW 5776a). Trecerea semantică de la „mormăi” la „mușca” se verifică și în ex. sp., deși numai pe jumătate, căci nu ajunge să exprime decît ideea de „a se pregăti de mușcat”. În general, este preferată pornirea de la un limba latina muccicāre, în loc de mūccŭlare ‹ mūccus (Candrea, Rom., XXXI, 313; Pușcariu 1136) sau din limba latina mucceus încrucișat cu morsĭcāre (Pușcariu, Jb., XI, 61; REW 5767), conform sicil. muttsikari, napol. muttsękare, abruz. muččęka. Derivat mușcător, adjectiv (care mușcă; coroziv); mușcătură, substantiv feminin; remușcare, substantiv feminin (căință) format după franceza remords.