Definitie Mușca - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: MUȘCA, musc, verb I. L. Tranzitiv A apuca cu dintii si a strange tare (provocand durere, ranind sau sfasiind). ♢ Expresie A-si musca mainile (sau degetele) = A) a se cai amarnic; B) a se infuria.
A-si musca limba (sau buzele) = a-si ascunde un sentiment puternic, a se stapani.
A-l musca pe cineva de inima sa... = a se lasa ispitit sa..., a fi cat pe-aci sa...
A musca pamantul = a cadea la pamant (ranit sau mort); prin extensiune a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pisca, a intepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Figurativ A provoca cuiva o senzatie chinuitoare, neplacuta (de frig, foame etcetera).
2. Intranzitiv si tranz.
A rupe cu dintii o portiune dintr-un aliment (pentru a manca).
3. Tranzitiv Figurativ A ataca cu vorbe rautacioase, sarcastice; a intepa. – Etimologie necunoscuta

Varianta definitie 2: MUȘCA verb verifica cuvantul: atata, chinui, consuma, framanta, imboldi, indemna, munci.

Varianta definitie 3: MUȘCA verb
1. (regional) a incolti. (L-a - un caine.)
2. a intepa.

Varianta definitie 4: Musca verb, indicativ prezent 1 singular musc, 2 singular musti, 3 singular musca; conjunctie: prezent 3 singular si plural muste

Varianta definitie 5: A MUȘCA musc
1. tranzitiv 1) A apuca cu dintii strangand (pana la durere, ranire, invinetire, rupere etcetera). ♢ A-si - mainile a regreta amarnic, considerandu-se vinovat de ceva; a se cai. A-si - limba a regreta mult cele spuse anterior. - pamantul (sau Tarana) a cadea la pamant ranit sau mort. 2) (despre unele animale, mai ales despre insecte) A intepa producand o senzatie dureroasa; a manca; a ciupi; a pisca. M-a -t un sarpe. 3) fig. (despre ger, soare etcetera) A produce o senzatie dureroasa; a pisca. 4) (o bucata dintr-un aliment) A rupe cu dintii pentru a manca. 5) fig.
A ataca rautacios cu ironii sau cu vorbe; a intepa; a inghimpa; a impunge.
2. intranzitiv (mai ales despre caini) A avea obiceiul de a ataca, ranind cu dintii. /Origine necunoscuta

Varianta definitie 6: Musca (musc, muscat), verb – A apuca cu dintii. – Varianta cuvant invechit mucica.
Mr. miscu, muscu, muscare, megl. mucicu, mucicari, istr. mucicu.
Origine indoielnica.
Daca se porneste de la forma cuvant invechit si dialectala mucicare, trebuie sa se presupuna un limba latina *muticāre ‹ mutῑre „a mormai”, formatii paralele limba latina mussāre › *mussicāre › sp. amusgar (Corominas, I, 196; REW 5776a).
Trecerea semantica de la „mormai” la „musca” se verifica si in ex. sp., desi numai pe jumatate, caci nu ajunge sa exprime decit ideea de „a se pregati de muscat”.
În general, este preferata pornirea de la un limba latina *muccicāre, in loc de *mūccŭlare ‹ mūccus (Candrea, Rom., XXXI, 313; Puscariu 1136) sau din limba latina mucceus incrucisat cu morsĭcāre (Puscariu, Jb., XI, 61; REW 5767), conform sicil. muttsikari, napol. muttsękare, abruz. muččęka.
Derivat muscator, adjectiv (care musca; coroziv); muscatura, substantiv feminin; remuscare, substantiv feminin (cainta) format dupa franceza remords.