1
Lehăi (-ăesc, lehăit), verb –
1. A fura. –
2. (Reflexiv) A se lipsi de...
Slavă lišiti „a lipsi” (Miklosich, Slaw.
Elem., 28; Miklosich, Slaw.
Elem., 28; Miklosich, Lexicon,
341. În Transilvania, învechit, azi neuzitat; se păstrează în variantă a se lei, verb (Oltenia, a se lipsi), leomi (liomi), verb (Oltenia, a se lipsi), a cărui terminație amintește de lehămiti. – Conform leșui.
1. A fura. –
2. (Reflexiv) A se lipsi de...
Slavă lišiti „a lipsi” (Miklosich, Slaw.
Elem., 28; Miklosich, Slaw.
Elem., 28; Miklosich, Lexicon,
341. În Transilvania, învechit, azi neuzitat; se păstrează în variantă a se lei, verb (Oltenia, a se lipsi), leomi (liomi), verb (Oltenia, a se lipsi), a cărui terminație amintește de lehămiti. – Conform leșui.
DER – dicționarul etimologic
2
Lehăi (-ăesc, lehăit), verb – A vorbi repezit, a sporovăi.
Creație expresivă, o simplă variantă a lui blehăi (Scriban) și a lui lihăi, verb (Transilvania, a gîfîi; Maram., a striga, a vocifera).
E puțin probabilă legătura făcută de Cihac, II, 168, cu slavă lichŭ „gol, de prisos” sau cea sugerată de Tiktin și Philippide, II, 719, cu albaneză leh „a behăi”. – Derivat lehăială, substantiv masculin (șarlatan); lehău, substantiv masculin (Moldova, limbut); lehăială, substantiv feminin (Moldova, flecăreală); lehăit, substantiv neutru (taifas, trăncăneală).
Conform lehamite, substantiv feminin (oboseală, dezgust, repulsie), care ar putea deriva din aceeași rădăcină expresivă (Cihac, II, 168; Scriban), dacă se admite că aceasta ar putea avea și sensul de „a scîrbi”, ca cihăi (după Tiktin, mai bine pusă în relație cu lihni, leșina; după Dar din maghiară leha „gol”; finala ca în pasă-mi-te, dară-mi-te etc.); derivat lehămeti (variantă lehămetisi, lehămetui, lehametisi), verb (a scîrbi, a-i fi greață, a inspira repulsie), conform leomi.
Creație expresivă, o simplă variantă a lui blehăi (Scriban) și a lui lihăi, verb (Transilvania, a gîfîi; Maram., a striga, a vocifera).
E puțin probabilă legătura făcută de Cihac, II, 168, cu slavă lichŭ „gol, de prisos” sau cea sugerată de Tiktin și Philippide, II, 719, cu albaneză leh „a behăi”. – Derivat lehăială, substantiv masculin (șarlatan); lehău, substantiv masculin (Moldova, limbut); lehăială, substantiv feminin (Moldova, flecăreală); lehăit, substantiv neutru (taifas, trăncăneală).
Conform lehamite, substantiv feminin (oboseală, dezgust, repulsie), care ar putea deriva din aceeași rădăcină expresivă (Cihac, II, 168; Scriban), dacă se admite că aceasta ar putea avea și sensul de „a scîrbi”, ca cihăi (după Tiktin, mai bine pusă în relație cu lihni, leșina; după Dar din maghiară leha „gol”; finala ca în pasă-mi-te, dară-mi-te etc.); derivat lehămeti (variantă lehămetisi, lehămetui, lehametisi), verb (a scîrbi, a-i fi greață, a inspira repulsie), conform leomi.
DER – dicționarul etimologic
3
Lehăi, lehăiesc, verb IV.
Intranzitiv și tranzitiv (Regional) A vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Variantă: Lihăi verb IV] – Etimologie necunoscută
Intranzitiv și tranzitiv (Regional) A vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Variantă: Lihăi verb IV] – Etimologie necunoscută
DEX – dicționarul explicativ
4
A lehăi lehăiesc intranzitiv pop.
A vorbi mult și fără rost; a flecări; a trăncăni; a pălăvrăgi. /Origine necunoscută
A vorbi mult și fără rost; a flecări; a trăncăni; a pălăvrăgi. /Origine necunoscută
NODEX – noul dicționar explicativ
Încă o definiție din alt dicționar
5
Lehăi verb, indicativ prezent 1 singular și 3 plural lehăiesc, imperfect 3 singular lehăia; conjuncție prezent 3 singular și plural lehăiască
DOOM – dicționarul ortografic