Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Hăi

1 * Cuvantul cu diacritice: hăi
Cuvantul fara diacritice: hai

Definitie: HĂI¹ interjectie 1. (Regional) Termen familiar cu care te adresezi cuiva; bre, fă. 2. Strigăt cu care se îndeamnă sau cu care se mână boii și vacile. – Onomatopee.

2 * Cuvantul cu diacritice: hăí
Cuvantul fara diacritice: hai

Definitie: HĂI², hăiesc, verb IV. Intranzitiv (Regional) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga spre a stârni vânatul. – Din hăi¹.

3 * Cuvantul cu diacritice: hăi
Cuvantul fara diacritice: hai

Definitie: HĂI interjectie măi.

4 * Cuvantul cu diacritice: hăi
Cuvantul fara diacritice: hai

Definitie: hăi interjectie

5 * Cuvantul cu diacritice: hăí
Cuvantul fara diacritice: hai

Definitie: hăi verb, indicativ prezent 1 singular și 3 plural hăiesc, imperfect 3 singular hăia; conjunctie: prezent 3 singular și plural hăiască

6 * Cuvantul cu diacritice: a hăí
Cuvantul fara diacritice: hai

Definitie: A HĂI -iesc 1. intranzitiv popular 1) A mâna boii sau vacile, strigând „hăi”. 2) A stârni vânatul din culcuș, strigând „hăi”. 3) A umbla din casă în casă de Anul Nou cu plugușorul; a ura. 2. tranzitiv A felicita în seara de Anul Nou prin recitarea plugușorului. /Din hăi

7 * Cuvantul cu diacritice: hăi
Cuvantul fara diacritice: hai

Definitie: HĂI interjectie 1) (se folosește pentru a îndemna unele animale). 2) (se folosește repetat, în urături sau în unele cântece populare). 3) familiar (se folosește ca adresare către o persoană) Fa; bre. Fată hăi. /Origine necunoscuta

8 * Cuvantul cu diacritice: hăi
Cuvantul fara diacritice: hai

Definitie: hăi interjectie – Se întrebuințează pentru a îndemna și mîna animalele. Creație spontană. Se folosește numai la boi, vaci și oi; pentru cai îi corespunde forma hi. – Derivat hăi, verb (a îndemna animalele cu strigăte; a speria vînatul cu țipete); hăicăi, verb (învechit, a hăitui, a goni; a speria); hăit, substantiv neutru (strigăt, îndemn); hăis (var. hăisa, hois(a), his), interjectie (se folosește pentru a mîna boi la dreapta), pare der. expresiv de la hăi (după Nandriș, RF, I, 185, în loc de aist(a), forma mold. de la acesta, ceea ce nu explică răspîndirea sa generalizată). Apare cu același sens în limba sarba: ais, mag. hajsz, săs. hoits, rut. hojs, de unde ar putea proveni din rom. -Hăi (var. hîi), verb (a apăsa; a se apleca; a se prăbuși), pare de asemenea creație expresivă, și este posibil să exprime aceeași intenție (DAR îl pune în legătură cu mag. hajlani „a se înclina”). Din aceeași rădăcină, cu l expresiv, provin hălăcăi, verb (Bucovina, a striga); hălăciugă (var. hălăgiucă), substantiv feminin (hățiș care servește drept ascunzătoare vînatului, tufișuri, mărăciniș; păr încîlcit; hărmălaie), și hăciugă, substantiv feminin (surcele), de la hăicăi, ca hălăciugă de la hălăcăi (Scriban îl derivă pe hălăciugă din limba rusa olačuga „colibă”; pentru Cihac, II, 133, este vorba de limba slava (veche) chalaga, conform limba sarba: haluga „iarbă”, dar rezultatul acestui cuvînt limba slava (veche) este halîngă, substantiv feminin „bălării”, conform DAR); hălăi, verb (a se certa); halagea, substantiv feminin (Munt., zgomot; larmă); hălălăi, verb (a face zgomot), conform Iordan, BF, IX, 118; hălălaie, substantiv feminin (larmă, zarvă); halău, substantiv neutru (ceartă, bătaie); hălălău, adjectiv (Munt., greoi, nedibaci); hălăloi, adjectiv (Trans., leneș, puturos); haladuda, substantiv feminin (femeie murdară și neglijentă; femeie bondoacă); hălățugă, substantiv feminin (femeie stricată); holcă, substantiv feminin (larmă, zarvă, scandal), pe care Cihac, II, 140, îl explică prin limba sarba: huka, și DAR prin limba rusa golka „rebeliune”.