Definitie Hăi - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: HĂI1 interjectie
1. (Regional) Termen familiar cu care te adresezi cuiva; bre, fa.
2. Strigat cu care se indeamna sau cu care se mana boii si vacile. – Onomatopee.

Varianta definitie 2: HĂi2, haiesc, verb IV.
Intranzitiv (Regional) A indemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga spre a starni vanatul. – Din Hai1.

Varianta definitie 3: HĂI interjectie mai.

Varianta definitie 4: Hai interjectie

Varianta definitie 5: Hai verb, indicativ prezent 1 singular si 3 plural haiesc, imperfect 3 singular haia; conjunctie: prezent 3 singular si plural haiasca

Varianta definitie 6: A HĂi -iesc
1. intranzitiv popular 1) A mana boii sau vacile, strigand „hai”. 2) A starni vanatul din culcus, strigand „hai”. 3) A umbla din casa in casa de Anul Nou cu plugusorul; a ura.
2. tranzitiv A felicita in seara de Anul Nou prin recitarea plugusorului. /Din hai

Varianta definitie 7: HĂI interjectie 1) (se foloseste pentru a indemna unele animale). 2) (se foloseste repetat, in uraturi sau in unele cantece populare). 3) familiar (se foloseste ca adresare catre o persoana) Fa; bre. Fata hai. /Origine necunoscuta

Varianta definitie 8: Hai interjectie – Se intrebuinteaza pentru a indemna si mina animalele.
Creatie spontana.
Se foloseste numai la boi, vaci si oi; pentru cai ii corespunde forma hi. – Derivat hai, verb (a indemna animalele cu strigate; a speria vinatul cu tipete); haicai, verb (invechit, a haitui, a goni; a speria); hait, substantiv neutru (strigat, indemn); hais (var. haisa, hois(a), his), interjectie (se foloseste pentru a mina boi la dreapta), pare der. expresiv de la hai (dupa Nandris, RF, I, 185, in loc de aist(a), forma mold. de la acesta, ceea ce nu explica raspindirea sa generalizata).
Apare cu acelasi sens in limba sarba: ais, mag. hajsz, sas. hoits, rut. hojs, de unde ar putea proveni din rom. -hai (var. hii), verb (a apasa; a se apleca; a se prabusi), pare de asemenea creatie expresiva, si este posibil sa exprime aceeasi intentie (DAR il pune in legatura cu mag. hajlani „a se inclina”).
Din aceeasi radacina, cu l expresiv, provin halacai, verb (Bucovina, a striga); halaciuga (var. halagiuca), substantiv feminin (hatis care serveste drept ascunzatoare vinatului, tufisuri, maracinis; par incilcit; harmalaie), si haciuga, substantiv feminin (surcele), de la haicai, ca halaciuga de la halacai (Scriban il deriva pe halaciuga din limba rusa olačuga „coliba”; pentru Cihac, II, 133, este vorba de limba slava (veche) chalaga, conform limba sarba: haluga „iarba”, dar rezultatul acestui cuvint limba slava (veche) este halinga, substantiv feminin „balarii”, conform DAR); halai, verb (a se certa); halagea, substantiv feminin (Munt., zgomot; larma); halalai, verb (a face zgomot), conform Iordan, BF, IX, 118; halalaie, substantiv feminin (larma, zarva); halau, substantiv neutru (cearta, bataie); halalau, adjectiv (Munt., greoi, nedibaci); halaloi, adjectiv (Trans., lenes, puturos); haladuda, substantiv feminin (femeie murdara si neglijenta; femeie bondoaca); halatuga, substantiv feminin (femeie stricata); holca, substantiv feminin (larma, zarva, scandal), pe care Cihac, II, 140, il explica prin limba sarba: huka, si DAR prin limba rusa golka „rebeliune”.