1
Măgar, măgari, substantiv masculin
1. Animal din familia calului, mai mic decât acesta, cu părul de obicei sur, capul mare și urechile lungi, întrebuințat ca animal de povară și de tracțiune; asin (Equus asinus).
Expresie A nu fi nici cal, nici măgar = a nu avea o situație precisă, a nu aparține unei categorii determinate.
2. Epitet dat unui om prost, încăpățânat sau obraznic. – Conform albaneză m a g a r, bulgară m a g a r e.
1. Animal din familia calului, mai mic decât acesta, cu părul de obicei sur, capul mare și urechile lungi, întrebuințat ca animal de povară și de tracțiune; asin (Equus asinus).
Expresie A nu fi nici cal, nici măgar = a nu avea o situație precisă, a nu aparține unei categorii determinate.
2. Epitet dat unui om prost, încăpățânat sau obraznic. – Conform albaneză m a g a r, bulgară m a g a r e.
DEX – dicționarul explicativ
2
Măgar măgari masculin 1) Animal domestic din familia calului, dar mai mic decât acesta, cu urechi mari, cu coamă bogată, folosit ca animal de povară; asin.
Nici cal, nici măgar se spune despre cineva care n-are o situație precisă, clară. A fi măgarul cuiva a face cuiva servicii umilitoare. 2) figurat depreciativ Om prost, încăpățânat sau obraznic. /conform albaneză magar, bulgară magare
Nici cal, nici măgar se spune despre cineva care n-are o situație precisă, clară. A fi măgarul cuiva a face cuiva servicii umilitoare. 2) figurat depreciativ Om prost, încăpățânat sau obraznic. /conform albaneză magar, bulgară magare
NODEX – noul dicționar explicativ
3
Măgar (măgari), substantiv masculin –
1. Asin (Equus asinus). –
2. Creastă de acoperiș la casele țărănești. –
3. Lichea, secătură. – Meglenoromână măgar.
Latină ǒnāgrārius, disimilat în *onagarius, al cărui rezultat *unăgariu a trebuit să sufere altă disimilare de ordin sintactic un *năgar › un măgar; conform franceză onagrier (Rabelais, I, 12).
Despre prezența măgarilor sălbatici în România în vechime, conform Giurescu, Istoria românilor, I, 7 și Iordan, Bf, III,
165. Mai înainte se menținuse aproape peste tot derivat din neogreacă γομάρι (Miklosich, Fremdw., 107; Cihac, II, 180; Skok, Archiv. slaw.
Phil., IV, 124; Philippide, II, 721; Pascu, Arch. română, VI, 224; Vasmer, Byz.
Z., XVII, 108; Vasmer, Greacă, 93; Pușcariu, Lr., 278), conform albaneză gomar (după Tiktin, neogreacă și albaneză duc la arab. himar).
Numai Berneker, II, 2, consideră originea acestui cuvînt drept necunoscută; după Lahovary 333, ar trebui căutată în limbile preindo-europene.
Derivat măgăreață, substantiv feminin (măgăriță); măgăriță, substantiv feminin (femela măgarului); măgărar, substantiv masculin (păzitor de măgari); măgăresc, adjectiv (de măgar); măgărește, adverb (ca măgarii); măgări, verb (a maltrata, a umili); măgărie, substantiv feminin (murdărie, nedelicatețe); măgăroi, substantiv masculin (măgar mare); măgăroi, substantiv neutru (stog, grămadă).
Din română provin albaneză magar, feminin magarits, bulgară magare „asin”, magareški „măgăresc”, magareština „măgărie”, magarica „măgăriță”, magarija „măgărie”, magarosvam „a certa”, sârbă, croată, slovenă magarac, feminin magarica (secolul XVII), magaričar „varietate de stejar”, magarčev „măgăresc”, magarčiti „a insulta, a-l face măgar”.
1. Asin (Equus asinus). –
2. Creastă de acoperiș la casele țărănești. –
3. Lichea, secătură. – Meglenoromână măgar.
Latină ǒnāgrārius, disimilat în *onagarius, al cărui rezultat *unăgariu a trebuit să sufere altă disimilare de ordin sintactic un *năgar › un măgar; conform franceză onagrier (Rabelais, I, 12).
Despre prezența măgarilor sălbatici în România în vechime, conform Giurescu, Istoria românilor, I, 7 și Iordan, Bf, III,
165. Mai înainte se menținuse aproape peste tot derivat din neogreacă γομάρι (Miklosich, Fremdw., 107; Cihac, II, 180; Skok, Archiv. slaw.
Phil., IV, 124; Philippide, II, 721; Pascu, Arch. română, VI, 224; Vasmer, Byz.
Z., XVII, 108; Vasmer, Greacă, 93; Pușcariu, Lr., 278), conform albaneză gomar (după Tiktin, neogreacă și albaneză duc la arab. himar).
Numai Berneker, II, 2, consideră originea acestui cuvînt drept necunoscută; după Lahovary 333, ar trebui căutată în limbile preindo-europene.
Derivat măgăreață, substantiv feminin (măgăriță); măgăriță, substantiv feminin (femela măgarului); măgărar, substantiv masculin (păzitor de măgari); măgăresc, adjectiv (de măgar); măgărește, adverb (ca măgarii); măgări, verb (a maltrata, a umili); măgărie, substantiv feminin (murdărie, nedelicatețe); măgăroi, substantiv masculin (măgar mare); măgăroi, substantiv neutru (stog, grămadă).
Din română provin albaneză magar, feminin magarits, bulgară magare „asin”, magareški „măgăresc”, magareština „măgărie”, magarica „măgăriță”, magarija „măgărie”, magarosvam „a certa”, sârbă, croată, slovenă magarac, feminin magarica (secolul XVII), magaričar „varietate de stejar”, magarčev „măgăresc”, magarčiti „a insulta, a-l face măgar”.
DER – dicționarul etimologic
4
Măgar substantiv masculin, plural măgari
DOOM – dicționarul ortografic