1
Pîlc (pâlcuri), substantiv neutru – Trupă, gloată, mulțime. – Variantă polc. Slavă plŭkŭ „grămadă” (Miklosich, Slaw.
Elem., 36; Cihac, II, 239), din germană Volk (Miklosich, Fremdw., 118), conform polonă polek, pułk, rusă polk. – Derivat pîlcui, verb reflexiv (învechit, a se grupa, a se așeza în ordine); polcovnic, substantiv masculin (învechit, colonel, comandant de regiment), din polonă połkownik, rusă polkovnik, mai ales în Moldova Din română provine neogreacă πολϰόβνιϰος (Meyer, Neugr.
St., II, 77).
Elem., 36; Cihac, II, 239), din germană Volk (Miklosich, Fremdw., 118), conform polonă polek, pułk, rusă polk. – Derivat pîlcui, verb reflexiv (învechit, a se grupa, a se așeza în ordine); polcovnic, substantiv masculin (învechit, colonel, comandant de regiment), din polonă połkownik, rusă polkovnik, mai ales în Moldova Din română provine neogreacă πολϰόβνιϰος (Meyer, Neugr.
St., II, 77).
DER – dicționarul etimologic