1
Pioncăni, pioncăn și pioncănesc, verb IV (regional)
1. (despre curci) a scoate strigătul caracteristic speciei; a pioncăi.
2. a vorbi cu voce subțire, pițigăiată; a pioncăi.
3. a vorbi încet, slab, stins; a pioncăi, a pioci.
4. a slăbi, a se topi (de boală sau de bătrânețe); a deveni moale, fără putere.
5. a merge, a se deplasa greu, a (se) pioncăi.
6. a nu mai vedea bine.
7. a se mocoși, a se mocăi.
1. (despre curci) a scoate strigătul caracteristic speciei; a pioncăi.
2. a vorbi cu voce subțire, pițigăiată; a pioncăi.
3. a vorbi încet, slab, stins; a pioncăi, a pioci.
4. a slăbi, a se topi (de boală sau de bătrânețe); a deveni moale, fără putere.
5. a merge, a se deplasa greu, a (se) pioncăi.
6. a nu mai vedea bine.
7. a se mocoși, a se mocăi.
Dicționar de arhaisme și regionalisme