1
Rășchia (rășchiez, rășchiat), verb – A depăna. – Variantă rîșchia, persoana I rășchii. Bulgară rasšivam „a descoase, a depăna”, de unde și meglenoromână rășies „a depăna”; forma română este rezultatul unei disimilări din *răsșia, ca în cazul lui rășchira. Etimologiile propuse nu par probabile: din latină *rasclāre (Pușcariu 1441; Tiktin; Rew 7072; Candrea); din latină *resticŭlāre, din resticŭla „funie” (Densusianu, Gs, II, 320). – Derivat rășchitor (variantă rășchitoare, rîșchitor), substantiv neutru (unealtă de depănat), pe care Pascu, I, 67, o derivă din latină *re-ex-clāvātōrium.
DER – dicționarul etimologic
2
Rășchia, rășchiez, verb I. Tranzitiv A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pronunțat: -chi-a] – Latină *rasclare.
DEX – dicționarul explicativ
3
A rășchia rășchiez tranzitiv (fire textile) A depăna de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. /<latină rasclare
NODEX – noul dicționar explicativ
4
Rășchia verb (silabe -chi-a), indicativ prezent 1 singular rășchiez, 3 singular și plural rășchiază, 1 plural rășchiem (silabe -chi-em); conjuncție prezent 3 singular și plural rășchieze; germană rășchiind (silabe -chi-ind)
DOOM – dicționarul ortografic