1
Sfîrși (-șesc, -it), verb –
1. A termina, a isprăvi. –
2. (Reflexiv) A se termina, a lua sfîrșit. –
3. (Reflexiv) A se prăpădi, a muri. – Variantă săvîrși. Meglenoromână sfășǫs.
Slavă sŭvrušiti (Miklosich, Slaw.
Elem., 47; Cihac, II, 449). – Derivat sfîrșenie, substantiv feminin (învechit, terminare, moarte); sfîrșală, substantiv feminin (slăbiciune, leșin, terminat, isprăvit; substantiv neutru, final, moarte); nesfîrșit, adjectiv (infinit); săvîrșitor, adjectiv (înfăptuitor, făuritor); desăvîrși, verb (a isprăvi; a finisa; a perfecționa); desăvîrșit, adjectiv (perfect, exact).
1. A termina, a isprăvi. –
2. (Reflexiv) A se termina, a lua sfîrșit. –
3. (Reflexiv) A se prăpădi, a muri. – Variantă săvîrși. Meglenoromână sfășǫs.
Slavă sŭvrušiti (Miklosich, Slaw.
Elem., 47; Cihac, II, 449). – Derivat sfîrșenie, substantiv feminin (învechit, terminare, moarte); sfîrșală, substantiv feminin (slăbiciune, leșin, terminat, isprăvit; substantiv neutru, final, moarte); nesfîrșit, adjectiv (infinit); săvîrșitor, adjectiv (înfăptuitor, făuritor); desăvîrși, verb (a isprăvi; a finisa; a perfecționa); desăvîrșit, adjectiv (perfect, exact).
DER – dicționarul etimologic