1
Tărbăci, tărbăcesc, verb IV.
Tranzitiv
1. (Familiar) A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie.
Figurat A ocărî; a-și bate joc de cineva.
2. (Regional) A frământa noroiul în timpul mersului.
Reflexiv A se murdări (cu noroi). – Conform t ă b ă c i.
Tranzitiv
1. (Familiar) A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie.
Figurat A ocărî; a-și bate joc de cineva.
2. (Regional) A frământa noroiul în timpul mersului.
Reflexiv A se murdări (cu noroi). – Conform t ă b ă c i.
DEX – dicționarul explicativ
2
Tărbăci (c-esc, it), verb –
1. A certa, a săpuni. –
2. A bate, a chelfăni, a ocărî. –
3. A se murdări, a se umple de noroi.
Creație expresivă puțin clară, poate pornind de la tăbăci „a argăsi”, cu r expresiv; pentru semantism, conform spaniolă zurrar „a argăsi” și „a da bice”. – Derivat tărbacă, substantiv feminin (obicei vechi, care constă în a chinui cîinii bătîndu-i) pe care Tiktin îl lega greșit de italiană trabucco și Popescu-ciocănel 42 de turcă debek „piuliță”; tărbăceală, substantiv feminin (bătaie; ceartă; chinuire); tăbîrci, verb (a opinti, a purta ceva greu, a se osteni), în Moldova; tăbîrceală, substantiv feminin (istovire); tîrbosi, verb (a tulbura, a murdări; a mesteca în cafeaua turcească); tîrboseală, substantiv feminin (zațul de la cafeaua turcească), în Muntenia Ruteană terbičiti, pe care Bogrea, Dacor., IV, 850, îl propunea ca etimon al cuvîntului română, provine probabil de la tărbăci. – Conform tava, tearfă, tăbueț.
1. A certa, a săpuni. –
2. A bate, a chelfăni, a ocărî. –
3. A se murdări, a se umple de noroi.
Creație expresivă puțin clară, poate pornind de la tăbăci „a argăsi”, cu r expresiv; pentru semantism, conform spaniolă zurrar „a argăsi” și „a da bice”. – Derivat tărbacă, substantiv feminin (obicei vechi, care constă în a chinui cîinii bătîndu-i) pe care Tiktin îl lega greșit de italiană trabucco și Popescu-ciocănel 42 de turcă debek „piuliță”; tărbăceală, substantiv feminin (bătaie; ceartă; chinuire); tăbîrci, verb (a opinti, a purta ceva greu, a se osteni), în Moldova; tăbîrceală, substantiv feminin (istovire); tîrbosi, verb (a tulbura, a murdări; a mesteca în cafeaua turcească); tîrboseală, substantiv feminin (zațul de la cafeaua turcească), în Muntenia Ruteană terbičiti, pe care Bogrea, Dacor., IV, 850, îl propunea ca etimon al cuvîntului română, provine probabil de la tărbăci. – Conform tava, tearfă, tăbueț.
DER – dicționarul etimologic
3
Tărbăci verb, indicativ prezent 1 singular și 3 plural tărbăcesc, imperfect 3 singular tărbăcea; conj, prezent 3 singular și plural tărbăcească
DOOM – dicționarul ortografic