Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Oratoriu -ie

1 * Cuvantul cu diacritice: oratóriu -ie
Cuvantul fara diacritice: oratoriu

Definitie: ORATORIU², -IE, oratorii, adjectiv (Înv.) Oratoric. – Din limba latina oratorius.

2 * Cuvantul cu diacritice: oratóriu
Cuvantul fara diacritice: oratoriu

Definitie: ORATORIU¹, oratorii, substantiv neutru 1. Compoziție muzicală simfonică de mare întindere, scrisă pe o temă dramatică, pentru orchestră, cor și soliști vocali și destinată a fi interpretată în concert; p. restr. cantată. 2. (Înv.) Mic edificiu sau încăpere într-o locuință particulară, servind drept loc de rugăciune; paraclis. – Din limba latina oratorium. Conform: limba italiana o r a t o r i o, franceza o r a t o i r e.

3 * Cuvantul cu diacritice: oratóriu
Cuvantul fara diacritice: oratoriu

Definitie: ORATORIU substantiv verifica cuvantul: paraclis.

4 * Cuvantul cu diacritice: oratóriu
Cuvantul fara diacritice: oratoriu

Definitie: oratoriu adjectiv m. [-riu pron. -riu], f. oratorie (silabe -ri-e); plural m. și feminin: oratorii

5 * Cuvantul cu diacritice: oratóriu
Cuvantul fara diacritice: oratoriu

Definitie: oratoriu substantiv neutru [-ria pronume -riu], art. oratoriul; plural oratorii, art. oratoriile (silabe -ri-i-)

6 * Cuvantul cu diacritice: oratóriu -i
Cuvantul fara diacritice: oratoriu

Definitie: ORATORIU¹ -i n. 1) Compoziție muzicală de proporții, scrisă pe un libret cu subiect lirico-dramatic de natură religioasă sau, de cele mai multe ori, laică și interpretată de cor, soliști și orchestra simfonică. limba italiana, franceza oratorio

7 * Cuvantul cu diacritice: oratóriu -i
Cuvantul fara diacritice: oratoriu

Definitie: ORATORIU² -i n. 1) înv. Biserică mică într-un cimitir; paraclis; capelă. 2) înv. Loc dintr-o încăpere rezervat rugăciunii; capelă; paraclis. [Silabe -riu] limba latina oratorium, limba franceza: oratoire

8 * Cuvantul cu diacritice: oratóriu
Cuvantul fara diacritice: oratoriu

Definitie: ORATORIU substantiv neutru 1. Edificiu (capelă, paraclis, încăpere etcetera, situate de obicei în mănăstiri, biserici) rezervat reuniunilor făcute pentru rugăciuni. ♢ Ordinul Oratoriului = ordin călugăresc catolic de „buni vorbitori”, întemeiat la Roma în secolul XVI de Philippo de Neri. 2. (Muzica) Lucrare vocal-simfonică de mare întindere, scrisă pe o temă dramatică pentru cor, soliști și orchestră; (p. restr.) cantată. 3. (Rel.) Denumire a mai multor ordine și asociații religioase. [Pronume -riu. / conform limba latina oratorium, limba italiana oratorio, franceza oratoire].

9 * Cuvantul cu diacritice: oratóriu
Cuvantul fara diacritice: oratoriu

Definitie: ORATORIU substantiv neutru lucrare vocal-simfonică de mare întindere, pe o temă dramatică, pentru soliști, cor și orchestră. (< limba latina oratorium, limba italiana oratoriu, franceza oratoire)