Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Tic

1 * Cuvantul cu diacritice: tic
Cuvantul fara diacritice: tic

Definitie: TIC¹ interjectie (De obicei repetat) Cuvânt care imită sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etcetera, tic-tac. – Onomatopee.

2 * Cuvantul cu diacritice: tic
Cuvantul fara diacritice: tic

Definitie: TIC², ticuri, substantiv neutru Mișcare convulsivă, bruscă, spasmodică și repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau mai multor mușchi. ♦ Deprindere (neplăcută, ridiculă etcetera) pe care o capătă cineva în mod inconștient. – Din franceza tic.

3 * Cuvantul cu diacritice: tic
Cuvantul fara diacritice: tic

Definitie: TIC substantiv verifica cuvantul: bot, cioc, rât.

4 * Cuvantul cu diacritice: tic
Cuvantul fara diacritice: tic

Definitie: tic interjectie

5 * Cuvantul cu diacritice: tic
Cuvantul fara diacritice: tic

Definitie: tic substantiv neutru, plural ticuri

6 * Cuvantul cu diacritice: tic
Cuvantul fara diacritice: tic

Definitie: TIC¹ interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a reda sunetul ritmic al ceasornicului). /Onomat.

7 * Cuvantul cu diacritice: tic -uri
Cuvantul fara diacritice: tic

Definitie: TIC² -uri n. 1) Contracție musculară involuntară și repetată, provocată de tulburări organice sau funcționale ale sistemului nervos. 2) Deprindere supărătoare sau ridicolă care se manifestă în mod involuntar. franceza tic, limba germana Tick

8 * Cuvantul cu diacritice: tic
Cuvantul fara diacritice: tic

Definitie: tic², ticuri, substantiv neutru (regional) 1. putină (de brânză). 2. putinei. 3. oală de lapte, brânză. 4. lădiță, cutie de lemn.

9 * Cuvantul cu diacritice: tic
Cuvantul fara diacritice: tic

Definitie: TIC substantiv neutru Mișcare convulsivă și repetată rezultată din contractarea involuntară a unor mușchi; deprindere, mai mult sau mai puțin ridicolă, pe care o capătă cineva în mod inconștient. [< franceza tic].

10 * Cuvantul cu diacritice: tic
Cuvantul fara diacritice: tic

Definitie: TIC substantiv neutru 1. mișcare convulsivă și repetată din contractarea involuntară a unor mușchi. 2. deprindere, mai mult sau mai puțin ridicolă, pe care o capătă cineva în mod inconștient. 3. - verbal = cuvânt, expresie care revine inconștient, inutil și supărător în vorbirea cuiva, ca urmare a unei deprinderi. (< franceza tic)

11 * Cuvantul cu diacritice: tic
Cuvantul fara diacritice: tic

Definitie: tic interjectie – Exprimă ideea de mișcare ritmică sau de pulsație. – Varianta tîc(a), tica (-tica), tic-tac. Creație expresivă, conform tac, pic, limba germana ticken, limba rusa tikati; ultima varianta reproduce franceza tic-tac. – Derivat tic, substantiv neutru (Banat, cioc; Olt., bot), pentru al cărui semantism conform cioc; ticăi (var. tăcăi, tîcîi), verb (a pulsa, a palpita), conform tăcăi ‹ tac; tîcîială, substantiv feminin (bătaie); ticăi (var. cuvant invechit ticăci), verb (a lucra încet și fără spor, a rasoli; a se desface, a se fărîmița; reflexiv, a suferi, a se chinui, a se zbuciuma, a se frămînta), conform mogăi (după Cihac, II, 408, din limba slava (veche) tykati „a înțepa”, după Graur 192, se leagă de limba tiganeasca: tika „sărăcie”, tikalo „ticălos”); ticăit, adjectiv (lent, calm, amorțit; sărac, nenorocit); ticăință (var. ticăiție), substantiv feminin (mizerie, suferință, chin), se.c XVII, cuvant invechit; ticăitură, substantiv feminin (bătaie ușoară); ticală, substantiv feminin (învechit, mizerie, nenorocire), cu l expresiv; ticălos, adjectiv (mizerabil, nenorocit; pervers, rău); ticăloși, verb (învechit, a fi de plîns, a se nenoroci; a perverti, a se netrebnici, a corupe, a prostitua; reflexiv, a se perverti, a decădea); ticăloșie (var. ticăloșenie), substantiv feminin (mizerie, sărăcie; nelegiuire, perfidie, perversitate); ticăloșește, adverb (mizerabil). Țig. tika, tikalo trebuie să provină din rom.