Adică
Definitie, sens si explicatie
1Adică adverb
1. si anume, cu alte cuvinte, va sa zica; adicalea, adicatelea.
2. La urma urmei, in definitiv; mai bine zis. ♢ Expresie (Substantivat) La (o) adica sau (regional) la dica = A) la drept vorbind; ca sa spun adevarul; B) in momentul hotarator, la nevoie. [Accentuat si: adica. – Varianta: (regional) Adeca, dica adverb ] – Etimologie necunoscuta
1. si anume, cu alte cuvinte, va sa zica; adicalea, adicatelea.
2. La urma urmei, in definitiv; mai bine zis. ♢ Expresie (Substantivat) La (o) adica sau (regional) la dica = A) la drept vorbind; ca sa spun adevarul; B) in momentul hotarator, la nevoie. [Accentuat si: adica. – Varianta: (regional) Adeca, dica adverb ] – Etimologie necunoscuta
2Adică adverb anume, (livresc) recte, (invechit) sireaci. (Amurgul vietii, - batranetea.)
3Adica/adica adverb
4Adică adverb 1) Cu alte cuvinte; si anume. 2) Înseamna ca; prin urmare; asadar; deci. ♢ La o - a) la nevoie; b) la drept vorbind. [Accentuat si Adica] /Origine necunoscuta
5Adica, adverb –
1. Cu alte cuvinte, va sa zica. –
2. (Înv.) Iata, uite. – Varianta (invechit) adeca, adicate(lea). < Limba Latina „adaequē” „deopotriva, la fel” (conform Du Cange, si Corpus gloss. lat., V, 21).
Este curios ca s-au cautat solutii atit de indepartate, si atit de absurde, si ca Dar se multumeste sa-l considere cuvint de origine necunoscuta.
S-au propus limba greaca (veche) δίϰη „dreptate” (Hasdeu; Jarnik, Zrph.,xxvii, 502); adde quod (Ebeling, Zrph., Xxiv, 525; Candrea, Élements, 64; Candrea). *addῑca, imper. de la *addῑcāre (Subak, Archegrafo triestino, Xxx, 420; conform Rew 142); id est quod sau idem quod sau ad id quod (Philippide, Principii, 7); vide eccum (Cretu 304); ad id quod (Scriban); adest eccum (Procopovici, Adeca, in Omagiu lui I. Nistor, Cernauti, 1937, si Dacor., X, 79), si chiar limba turca:, arab. dakika „clipa” (Lokotsch, 469).
Accentuarea adica, singura mentionata de Dar, este mai putin frecventa decit adica.
Accentele àdicatele(a) ne sint necunoscute si par putin firesti (conform Dar); pentru explicarea lui -te-le la acest ultim cuvint, conform Procopovici, Dacor., X, 72-
9. Din rom. provine limba tiganeasca: adaki „numai”.
1. Cu alte cuvinte, va sa zica. –
2. (Înv.) Iata, uite. – Varianta (invechit) adeca, adicate(lea). < Limba Latina „adaequē” „deopotriva, la fel” (conform Du Cange, si Corpus gloss. lat., V, 21).
Este curios ca s-au cautat solutii atit de indepartate, si atit de absurde, si ca Dar se multumeste sa-l considere cuvint de origine necunoscuta.
S-au propus limba greaca (veche) δίϰη „dreptate” (Hasdeu; Jarnik, Zrph.,xxvii, 502); adde quod (Ebeling, Zrph., Xxiv, 525; Candrea, Élements, 64; Candrea). *addῑca, imper. de la *addῑcāre (Subak, Archegrafo triestino, Xxx, 420; conform Rew 142); id est quod sau idem quod sau ad id quod (Philippide, Principii, 7); vide eccum (Cretu 304); ad id quod (Scriban); adest eccum (Procopovici, Adeca, in Omagiu lui I. Nistor, Cernauti, 1937, si Dacor., X, 79), si chiar limba turca:, arab. dakika „clipa” (Lokotsch, 469).
Accentuarea adica, singura mentionata de Dar, este mai putin frecventa decit adica.
Accentele àdicatele(a) ne sint necunoscute si par putin firesti (conform Dar); pentru explicarea lui -te-le la acest ultim cuvint, conform Procopovici, Dacor., X, 72-
9. Din rom. provine limba tiganeasca: adaki „numai”.
6!adica adverb