1
Aramă, (2) arămuri, substantiv feminin
1. Metal de culoare roșiatică, extrem de maleabil, de ductil și foarte bun conductor electric; cupru.
Expresie A-și da arama pe față = a-și arăta adevăratul caracter (nemairespectând conveniențele sociale, politețea).
2. (La plural) Obiecte făcute din aramă (1). – Latină *Aramen (= aeramen).
1. Metal de culoare roșiatică, extrem de maleabil, de ductil și foarte bun conductor electric; cupru.
Expresie A-și da arama pe față = a-și arăta adevăratul caracter (nemairespectând conveniențele sociale, politețea).
2. (La plural) Obiecte făcute din aramă (1). – Latină *Aramen (= aeramen).
DEX – dicționarul explicativ
2
Aramă arămuri feminin 1) Metal de culoare roșiatică, maleabil, ductil, bun conducător de căldură și de electricitate, întrebuințat în industrie; cupru.
A-și da arama pe față (sau a-și arăta arama) a-și arăta adevăratul caracter, adevărata fire (rea). 2) la pl.
Obiecte făcute din aramă. [Genitiv-dativ Aramei] /<latină aramen
A-și da arama pe față (sau a-și arăta arama) a-și arăta adevăratul caracter, adevărata fire (rea). 2) la pl.
Obiecte făcute din aramă. [Genitiv-dativ Aramei] /<latină aramen
NODEX – noul dicționar explicativ
3
Aramă substantiv feminin –
1. Cupru. –
2. Fel, soi; fire, natură. – Aromână aramă. Latină *aramen, formă popular asimilată de la aeramen (Diez, Gramm., I, 5; Candrea, Elements, 61; Pușcariu 107; Candrea-dens., 73; Dar; Rosetti, I, 65); conform albaneză rëm, italiană rame (piem., engad. aram), franceză airain (‹ vezi franceză arain), vezi provensală, catalană aram, vezi spaniolă arambre, portugheză arame.
Sensul 2 se explică prin obiceiul vechi de a bate monede de aramă, suflate cu un strat de argint sau de aur; prin folosință începea să se ivească fondul de aramă, trădînd calitatea proastă a monedei.
Derivat arăma, verb (a arămi); arămar, substantiv masculin (căldărar); arămărie, substantiv feminin (căldărărie); arămeasă, substantiv feminin (vas de aramă); arămi, verb (a acoperi cu un strat de aramă); arămie, substantiv feminin (căldare de aramă), pe care Dar îl derivă de la bulgară, sârbă aranija „ceaun”, cuvinte care provin mai probabil din română; arămioară, substantiv feminin (învechit, monedă de aramă); arămiu, adjectiv (de culoarea aramei); arămos, adjectiv (bogat în cupru).
1. Cupru. –
2. Fel, soi; fire, natură. – Aromână aramă. Latină *aramen, formă popular asimilată de la aeramen (Diez, Gramm., I, 5; Candrea, Elements, 61; Pușcariu 107; Candrea-dens., 73; Dar; Rosetti, I, 65); conform albaneză rëm, italiană rame (piem., engad. aram), franceză airain (‹ vezi franceză arain), vezi provensală, catalană aram, vezi spaniolă arambre, portugheză arame.
Sensul 2 se explică prin obiceiul vechi de a bate monede de aramă, suflate cu un strat de argint sau de aur; prin folosință începea să se ivească fondul de aramă, trădînd calitatea proastă a monedei.
Derivat arăma, verb (a arămi); arămar, substantiv masculin (căldărar); arămărie, substantiv feminin (căldărărie); arămeasă, substantiv feminin (vas de aramă); arămi, verb (a acoperi cu un strat de aramă); arămie, substantiv feminin (căldare de aramă), pe care Dar îl derivă de la bulgară, sârbă aranija „ceaun”, cuvinte care provin mai probabil din română; arămioară, substantiv feminin (învechit, monedă de aramă); arămiu, adjectiv (de culoarea aramei); arămos, adjectiv (bogat în cupru).
DER – dicționarul etimologic
4
Aramă substantiv feminin, genitiv-dativ.art. aramei; (obiecte) plural arămuri
DOOM – dicționarul ortografic