Cică
Definitie, sens si explicatie
1Cică adverb (Pop. si familiar; cu valoare de verb unipersonal sau impersonal).
1. (preceda o afirmatie pusa pe socoteala altora) (Se) spune ca... (lumea) zice ca..., dupa cum (se) crede.
2. (Indica un sentiment de mirare sau de indoiala) Daca poate fi cu putinta! auzi! ♦ Nici mai mult, nici mai putin.
Mai mult decat atata.
3. (Povestitorul admite ce se spune, dar e convins ca nu este asa) Chipurile, vorba vine! vorba sa fie! – Din [se Zi]ce ca.
1. (preceda o afirmatie pusa pe socoteala altora) (Se) spune ca... (lumea) zice ca..., dupa cum (se) crede.
2. (Indica un sentiment de mirare sau de indoiala) Daca poate fi cu putinta! auzi! ♦ Nici mai mult, nici mai putin.
Mai mult decat atata.
3. (Povestitorul admite ce se spune, dar e convins ca nu este asa) Chipurile, vorba vine! vorba sa fie! – Din [se Zi]ce ca.
2Cică adverb verifica cuvantul: chipurile.
3Cica adverb
4Cică adv. popular 1) (atribuie celor spuse nesiguranta, indoiala etcetera) Se zice ca; se vorbeste ca. - era odata. 2) Chipurile; vine vorba. - a inteles totul. /[zi]ce + ca
5Cica interjectie – Cuvint afectuos cu care se adreseaza unui copil. – Varianta tica.
Creatie expresiva, conform dial. limba italiana din Latium cico, umbr. cica „nulla” (Prati 276).
Chiar daca intentia este diferita, aceeasi formula explica verb cicali (a palavragi, a flecari; a importuna, a deranja; a se certa), cu sufix de asemenea expresiv -li (conform Graur, Bl, Iv, 91).
Alte explicatii mai putin plauzibile: din limba sarba: čakalati „a flecari” (Scriban, Arhiva, 1913); din limba latina *cicala, forma vulg. de la cicada (Körting 2161; conform Densusianu, Rom., Xxxiii, 276; Philippide, Ii, 636; Puscariu, Rf, I, 269; conform Dar), care lasa neexplicata pastrarea lui l intervocalic; din mag. csihol- (Draganu, Dacor., Vi, 270). – Derivat cicala, substantiv feminin (plictisitor, pisalog), formatie regresiva; cicalitor, adjectiv (importun, pisalog); cicalos, adjectiv (pisalog).
Creatie expresiva, conform dial. limba italiana din Latium cico, umbr. cica „nulla” (Prati 276).
Chiar daca intentia este diferita, aceeasi formula explica verb cicali (a palavragi, a flecari; a importuna, a deranja; a se certa), cu sufix de asemenea expresiv -li (conform Graur, Bl, Iv, 91).
Alte explicatii mai putin plauzibile: din limba sarba: čakalati „a flecari” (Scriban, Arhiva, 1913); din limba latina *cicala, forma vulg. de la cicada (Körting 2161; conform Densusianu, Rom., Xxxiii, 276; Philippide, Ii, 636; Puscariu, Rf, I, 269; conform Dar), care lasa neexplicata pastrarea lui l intervocalic; din mag. csihol- (Draganu, Dacor., Vi, 270). – Derivat cicala, substantiv feminin (plictisitor, pisalog), formatie regresiva; cicalitor, adjectiv (importun, pisalog); cicalos, adjectiv (pisalog).