1
Cînta (cântat, at), verb –
1. A emite cu vocea un șir de sunete muzicale. –
2. A interpreta o melodie la un instrument muzical. –
3. (Despre păsări) A scoate sunete plăcute la auz. –
4. A se exprima poetic, a descrie, a povesti ceva în versuri. –
5. A boci, a jeli un mort. –
6. A sîcîi, a pisa, a repeta pînă la sațietate. –
7. (Familiar) A vorbi,a spune, a recita. –
8. (Argou) A spune, a mărturisi, a ciripi. –
9. (Argou) A denunța. –
10. (Argou) A înșela. – Aromână cîntu, meglenoromână cǫnt, istroromână cănt. Latină cantāre (Pușcariu 372; Candrea-dens., 353; Rew 1611; Dar); conform italiană cantare, provensală, catalană, spaniolă, portugheză cantar, franceză chanter, albaneză këntoń (Meyer 187).
Conform cîntec, descînta.
Derivat cînt, substantiv neutru (cîntec; diviziune a unui poem), postverbal format pe baza italiană canto, franceză chant (Pușcariu 371 l-a considerat reprezentant direct al latină cantus; se pare însă că nu a fost niciodată popular, chiar dacă exista în meglenoromână cǫntu); cîntare, substantiv feminin (cînt, cîntec; cînt, diviziune a unui poem; cînt religios); cîntăreț, substantiv masculin (artist care cîntă; pasăre cîntătoare; cantor, dascăl; poet); cîntat, substantiv neutru (acțiunea de a cînta; cîntec); cîntător, adjectiv și substantiv (care cîntă; cîntăreț; pasăre care cîntă); cîntătoare, substantiv feminin (Argou, gură).
Derivat neol. cantabil, adjectiv, din italiană cantabile; cantată, substantiv feminin, din italiană cantata; canto, substantiv masculin, din italiană canto; cantor, substantiv masculin, din latină cantor (secolul XVIII); canțonetă, substantiv feminin (monolog comic, total sau parțial în versuri; cîntec, romanță), italiană canzonetta; canțonetist, substantiv masculin; încînta, verb, format pe baza franceză enchanter (Pușcariu 822 și Dar și Candrea-dens., 355, îl derivă direct din latină ῑncantāre); dar nu este cuvînt popular, cu toate că există aromână ncăntare, ci pare creație a scriitorilor romantici; încîntător, adjectiv; încîntec, substantiv neutru (farmec), cuvînt creat artificial de Odobescu.
1. A emite cu vocea un șir de sunete muzicale. –
2. A interpreta o melodie la un instrument muzical. –
3. (Despre păsări) A scoate sunete plăcute la auz. –
4. A se exprima poetic, a descrie, a povesti ceva în versuri. –
5. A boci, a jeli un mort. –
6. A sîcîi, a pisa, a repeta pînă la sațietate. –
7. (Familiar) A vorbi,a spune, a recita. –
8. (Argou) A spune, a mărturisi, a ciripi. –
9. (Argou) A denunța. –
10. (Argou) A înșela. – Aromână cîntu, meglenoromână cǫnt, istroromână cănt. Latină cantāre (Pușcariu 372; Candrea-dens., 353; Rew 1611; Dar); conform italiană cantare, provensală, catalană, spaniolă, portugheză cantar, franceză chanter, albaneză këntoń (Meyer 187).
Conform cîntec, descînta.
Derivat cînt, substantiv neutru (cîntec; diviziune a unui poem), postverbal format pe baza italiană canto, franceză chant (Pușcariu 371 l-a considerat reprezentant direct al latină cantus; se pare însă că nu a fost niciodată popular, chiar dacă exista în meglenoromână cǫntu); cîntare, substantiv feminin (cînt, cîntec; cînt, diviziune a unui poem; cînt religios); cîntăreț, substantiv masculin (artist care cîntă; pasăre cîntătoare; cantor, dascăl; poet); cîntat, substantiv neutru (acțiunea de a cînta; cîntec); cîntător, adjectiv și substantiv (care cîntă; cîntăreț; pasăre care cîntă); cîntătoare, substantiv feminin (Argou, gură).
Derivat neol. cantabil, adjectiv, din italiană cantabile; cantată, substantiv feminin, din italiană cantata; canto, substantiv masculin, din italiană canto; cantor, substantiv masculin, din latină cantor (secolul XVIII); canțonetă, substantiv feminin (monolog comic, total sau parțial în versuri; cîntec, romanță), italiană canzonetta; canțonetist, substantiv masculin; încînta, verb, format pe baza franceză enchanter (Pușcariu 822 și Dar și Candrea-dens., 355, îl derivă direct din latină ῑncantāre); dar nu este cuvînt popular, cu toate că există aromână ncăntare, ci pare creație a scriitorilor romantici; încîntător, adjectiv; încîntec, substantiv neutru (farmec), cuvînt creat artificial de Odobescu.
DER – dicționarul etimologic