1
Ciucă (-ci), substantiv feminin –
1. Culme, pisc, vîrf. –
2. Țintă, obiectiv. – Aromână, meglenoromână ciucă. Cuvînt care apare în toate limbile balcanice, conform neogreacă τσούϰα „tumul, gorgan”, albaneză čuka „culme”, bulgară čuka „colină”, sârbă cuca „coastă înaltă și povîrnită”, maghiară csucs „vîrf”.
Unica explicație care pare posibilă este cea a unei creații expresive, care ar explica numai aceste coincidențe; conform cioc, cu același sens de „vîrf” (conform Capidan, Dacor., II, 462, care recunoaște identitatea ambelor creații, dar le reduce la albaneză čuka).
Celelalte explicații par insuficiente.
Philippide, Bausteine, 53 (conform Philippide, II, 706; Rosetti, II, 114), se referea la greacă ϰύϰλος „cerc”, care este greu de admis.
Dar presupune păstrarea unui cuvînt autohton și Lahovary 323, a unui termen anterior indoeurop.
În plus, Dar consideră sensul 2 drept cuvînt diferit, pe care îl pune în legătură cu sucă, maghiară szuka „cățea în călduri.” Sensul de „țintă” este normal, dacă ne gîndim că de obicei țintele, de exemplu cele pentru arcași, trebuiau să fie așezate pe vreo înălțime.
Derivat ciuc (plural ciuchi sau ciuci), substantiv masculin (smoc de păr), refăcut de la cioacă-cioc (Byck-graur 28 se gîndesc că este un singular refăcut pe baza lui ciucuri); ciuci, substantiv masculin plural (paste făinoase, în formă de tăiței), pe care Graur 140 îl derivă din țigănească čuči „membru viril”, probabil pentru că l-a glosat greșit, prin chiftele în formă de cîrnat. Conform ciucure.
1. Culme, pisc, vîrf. –
2. Țintă, obiectiv. – Aromână, meglenoromână ciucă. Cuvînt care apare în toate limbile balcanice, conform neogreacă τσούϰα „tumul, gorgan”, albaneză čuka „culme”, bulgară čuka „colină”, sârbă cuca „coastă înaltă și povîrnită”, maghiară csucs „vîrf”.
Unica explicație care pare posibilă este cea a unei creații expresive, care ar explica numai aceste coincidențe; conform cioc, cu același sens de „vîrf” (conform Capidan, Dacor., II, 462, care recunoaște identitatea ambelor creații, dar le reduce la albaneză čuka).
Celelalte explicații par insuficiente.
Philippide, Bausteine, 53 (conform Philippide, II, 706; Rosetti, II, 114), se referea la greacă ϰύϰλος „cerc”, care este greu de admis.
Dar presupune păstrarea unui cuvînt autohton și Lahovary 323, a unui termen anterior indoeurop.
În plus, Dar consideră sensul 2 drept cuvînt diferit, pe care îl pune în legătură cu sucă, maghiară szuka „cățea în călduri.” Sensul de „țintă” este normal, dacă ne gîndim că de obicei țintele, de exemplu cele pentru arcași, trebuiau să fie așezate pe vreo înălțime.
Derivat ciuc (plural ciuchi sau ciuci), substantiv masculin (smoc de păr), refăcut de la cioacă-cioc (Byck-graur 28 se gîndesc că este un singular refăcut pe baza lui ciucuri); ciuci, substantiv masculin plural (paste făinoase, în formă de tăiței), pe care Graur 140 îl derivă din țigănească čuči „membru viril”, probabil pentru că l-a glosat greșit, prin chiftele în formă de cîrnat. Conform ciucure.
DER – dicționarul etimologic
2
Ciucă ciuci feminin regional 1) Vârf de munte (de formă rotundă). 2) Capăt îngroșat și rotunjit al unui obiect; gămălie; măciulie. [SilabeCiu-că] /Origine necunoscută
NODEX – noul dicționar explicativ
3
Ciucă2, ciuci, substantiv feminin (regional)
1. obicei, nărav.
2. fel de a fi, feleșag, chip.
3. pasiune; manie.
4. timp, vreme, anotimp.
1. obicei, nărav.
2. fel de a fi, feleșag, chip.
3. pasiune; manie.
4. timp, vreme, anotimp.
Dicționar de arhaisme și regionalisme
4
Ciucă1, ciuci, substantiv feminin (regional)
1. vârf (de munte), pisc, măgură.
2. măciulie.
3. moț de păr.
1. vârf (de munte), pisc, măgură.
2. măciulie.
3. moț de păr.
Dicționar de arhaisme și regionalisme
Încă o definiție
5
Ciucă3, ciuci, substantiv feminin (regional) cioară.
Dicționar de arhaisme și regionalisme