Definitie Ciucure - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: CiÚcure, ciucuri, substantiv masculin
1. Ornament facut dintr-o impletitura sau dintr-un manunchi de fire, cu care se impodobesc marginile unui covor, ale unei draperii, unui obiect de imbracaminte etcetera ♢ Locutiune adjectiv si adverb (Plin) ciucure (de... sau cu...) = (incarcat) pana la refuz (de... sau cu...).
2. (Rar) Țurtur de gheata. ♦ (La plural; urmat de determinari) Ornamente de cristal sau de sticla care atarna de marginile candelabrelor sau ale lampilor. [Varianta: Ciucur substantiv masculin] – Conform: limba latina c i c c u l u m (= ciccum „ciorchine”).

Varianta definitie 2: CiÚcure substantiv canaf, (popular) motocel, (invechit si reg.) peles, (regional) franghie, roit, tuftur, tartam, turtur, (Transilvania) boit, (prin Transilvania si Maram.) salang, (Oltenia) tortolos, (invechit) piuscul, sageac. (Caciulita cu -.)

Varianta definitie 3: Ciucure substantiv masculin, art. ciucurele; plural ciucuri

Varianta definitie 4: CiÚcure -i m. 1) Ornament constand dintr-un manunchi de fire legate sau impletite, cu care se impodobeste marginea unor obiecte; canaf. ♢ Plin - incarcat peste masura. 2) Fiecare dintre ornamentele de cristal sau de sticla, care atarna la o lustra. 3) pop.
Țurtur de gheata. /conform limba latina cicculum

Varianta definitie 5: Ciucure (ciucuri), substantiv masculin –
1. Mot, smoc de par. –
2. Ornament facut dintr-un manunchi de fire, canaf. –
3. Pompon. –
4. Franj, ceapraz. –
5. Țurtur de gheata. –
6. Lacrima de cristal, la candelabre. –
7. Ciorchine. – Istr. cicur.
Din ciuc „smoc,” pe baza unui plural astazi putin folosit, ciucuri, de la care s-a refacut un nou sing.
Nu poate proveni din mag. csukor, csokor (Cihac, II, 491; Galdi, Dict., 172), deoarece cuvintul mag. este un imprumut dialectal in rom.
Pare putin probabila der. propusa de DAR, din limba latina ciccum ‹ limba greaca (veche) ϰίϰϰος „partea carnoasa a rodiei” (conform REW), sau de la dim. sau *cicculum (Puscariu, Studii istrorom., II, 226).
Derivat ciucuri, verb (a face ciucuri); ciucurar, substantiv masculin (fabricant de pasmanterie); ciucuriu, adjectiv (motat); ciucuros, adjectiv (cu multe ornamente); inciucura, verb (a impodobi; a incarca).
Din rom. sau din mag. provine limba sarba: čokur „nod”.