1
Cler substantiv neutru – Preoțime. – Variantă (învechit) clir, cliros. Aromână clir. Neogreacă ϰλñρος (Murnu 14), în parte prin intermediul slavă klirosŭ (Vasmer, Greacă, 79), conform sârbă, rusă klir, și modern din latină clerus. Secolul XVI (cu forma cliros). – Derivat mod. (din franceză) cleric, substantiv masculin; clerical, adjectiv; clericalism, substantiv neutru Derivat învechit clericesc, (variantă cliricesc, secolul XVII), adjectiv
DER – dicționarul etimologic
2
Cler substantiv neutru Preoțime; totalitatea clericilor dintr-o țară, dintr-o biserică etc. [Conform germană Klerus, latină clerus, greacă kleros].
DN – dicționar de neologisme
3
Cler, cleruri, substantiv neutru Totalitatea preoților unei biserici, ai unei eparhii, ai unei țări etc.; preoțime. – Din latină Clerus.
DEX – dicționarul explicativ
4
Cler substantiv neutru totalitatea clericilor dintr-o țară, dintr-o eparhie; preoțime. (< italiană clero, latină clerus)
MDN – marele dicționar de neologisme
Încă 2 definiții din alte dicționare
5
Cler neutru Totalitate a preoților unui cult; preoțime. /<latină clerus
NODEX – noul dicționar explicativ
6
Cler substantiv neutru, plural cleruri
DOOM – dicționarul ortografic