Cârlig

Cârlig, cârlige, substantiv neutru
1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect.
Locuțiune verb A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui.
2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat. care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână.
3. Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele.
4. Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc.
5. Andrea.
6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie.
7. (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță de vie. – Conform k ă r l i k.

DEX – dicționarul explicativ

Cârlig cârlige neutru 1) Piesă de metal îndoită la un capăt, care servește pentru a atârna, a prinde sau a agăța un obiect. 2) Parte componentă a undiței, având forma unui ac îndoit, în care se pune momeala. 3) Unealtă de împletit, în formă de ac lung, având la un capăt o îndoitură; croșetă; igliță. 4) Prăjină încovoiată la un capăt, cu ajutorul căreia se scoate căldarea din fântână sau se apleacă ramurile copacilor. 5) Piesă mică cu arc, cu ajutorul căreia se prind rufele pe frânghie. 6) Încuietoare la ușă în formă de cui lung, încovoiat la un capăt, care se agață într-un belciug. 7) rar Porțiune dintr-o mlădiță de viță de vie care se răsădește în pământ; butaș. /<bulgară kărlik

NODEX – noul dicționar explicativ

Cârlig substantiv neutru, plural cârlige

DOOM – dicționarul ortografic