Declinatoriu -orie
Definitie, sens si explicatie
1Declinatoriu, -orie, declinatorii, adjectiv Care respinge competenta unei instante sau contesta o jurisdictie. ♦ (Substantivat, n.; in sintagma) Declinatoriu de competenta = hotarare prin care o instanta constata necompetenta ei si trimite cauza la o instanta competenta. – Din franceza Declinatoire.
2Declinatoriu, -ie adjectiv, substantiv neutru (jur.) (hotarare) prin care se declina competenta. o - de competenta = hotarare prin care o instanta constata incompetenta ei si inainteaza cauza la o instanta competenta. (< franceza declinatoire)
3Declinatoriu adjectiv m. (silabe -cli-) [-riu pronume riu], f. singular declinatorie (silabe -ri-e); plural m. si feminin: declinatorii
4Declinatoriu2 -i n. jur. : - de competenta hotarare prin care o instanta isi recunoaste incompetenta, adresand cauza la o instanta Competenta.[silabe: -to-riu] /<fr. declinatoire
5Declinatoriu1 -e (-i) Care declina recunoasterea unei jurisdictii. [Silabe -to-riu] /<fr. declinatoire
6Declinatoriu, -ie adjectiv (Jur.) Care nu recunoaste competenta unei instante sau contesta o jurisdictie. ♢ (substantiv neutru) Declinatoriu de competenta = hotarare prin care o instanta constata incompetenta ei si trimite cauza la o instanta competenta. [Pronume -riu. / conform franceza declinatoire].