Excepție
Definitie, sens si explicatie
1Excépție, exceptii, substantiv feminin
1. Abatere de la regula generala; ceea ce nu se supune normei generale. ♢ Expresie Cu exceptia... = afara de...
Fara exceptie = fara deosebire.
2. Abatere ingaduita de lege de la aplicarea anumitor norme juridice.
3. Mijloc de aparare intr-un litigiu, tinzand fie la amanarea solutionarii acestuia, fie la inlaturarea pretentiilor reclamantului, fara a se intra in examinarea litigiului. – Din franceza Exception, limba latina Exceptio.
1. Abatere de la regula generala; ceea ce nu se supune normei generale. ♢ Expresie Cu exceptia... = afara de...
Fara exceptie = fara deosebire.
2. Abatere ingaduita de lege de la aplicarea anumitor norme juridice.
3. Mijloc de aparare intr-un litigiu, tinzand fie la amanarea solutionarii acestuia, fie la inlaturarea pretentiilor reclamantului, fara a se intra in examinarea litigiului. – Din franceza Exception, limba latina Exceptio.
2Excépție substantiv feminin
1. ceea ce nu se conformeaza unei reguli generale; abatere de la o norma (generala); o complement circumstantial de - = complement care desemneaza obiectul sau faptul ce exprima o exceptie in raport cu subiectul, cu numele predicativ sau cu complementul; propozitie de - = propozitie circumstantiala care corespunde complementului circumstantial de exceptie; cu a = afara de...; fara - = fara deosebire; de - = exceptional.
2. mijloc de aparare in justitie care tinde sa schimbe solutionarea cazului sau sa atace forma de judecata. (< franceza exception, limba latina exceptio)
1. ceea ce nu se conformeaza unei reguli generale; abatere de la o norma (generala); o complement circumstantial de - = complement care desemneaza obiectul sau faptul ce exprima o exceptie in raport cu subiectul, cu numele predicativ sau cu complementul; propozitie de - = propozitie circumstantiala care corespunde complementului circumstantial de exceptie; cu a = afara de...; fara - = fara deosebire; de - = exceptional.
2. mijloc de aparare in justitie care tinde sa schimbe solutionarea cazului sau sa atace forma de judecata. (< franceza exception, limba latina exceptio)
3Excépție substantiv 1. abatere. (O - de la regula.)
2. (Jur.) incident. (A ridica o -.)
2. (Jur.) incident. (A ridica o -.)
4Exceptie substantiv feminin (silabe -ti-e), art. exceptia (silabe -ti-a), g.-d. art. exceptiei; plural exceptii, art. exceptiile (silabe -ti-i-)
5Excépție -i f. 1) Abatere de la normele generale. ♢ Cu -a (cuiva sau A ceva) in afara de (cineva sau ceva); exceptand. Fara - fara deosebire. De - care constituie o exceptie; exceptional. 2) jur.
Mijloc de aparare fara a examina cauza sau fara a o trimite spre examinare altui organ. [G.-d. Exceptiei; Sil. -ti-e] /<fr. exception, limba latina exceptio, -onis
Mijloc de aparare fara a examina cauza sau fara a o trimite spre examinare altui organ. [G.-d. Exceptiei; Sil. -ti-e] /<fr. exception, limba latina exceptio, -onis
6Excépție substantiv feminin
1. Ceea ce nu se conformeaza unei reguli generale; abatere de la o norma (generala); ceea ce nu este obisnuit, normal. ♢ Cu exceptia = afara de...; fara exceptie = fara deosebire.
2. Mijloc de aparare in justitie care tinde sa schimbe solutionarea cazului sau sa atace forma de judecata. [Genitiv -iei, varianta esceptiune, exceptiune substantiv feminin / conform franceza exception, limba latina exceptio].
1. Ceea ce nu se conformeaza unei reguli generale; abatere de la o norma (generala); ceea ce nu este obisnuit, normal. ♢ Cu exceptia = afara de...; fara exceptie = fara deosebire.
2. Mijloc de aparare in justitie care tinde sa schimbe solutionarea cazului sau sa atace forma de judecata. [Genitiv -iei, varianta esceptiune, exceptiune substantiv feminin / conform franceza exception, limba latina exceptio].