Flacără
Definitie, sens si explicatie
1Flacără, flacari, substantiv feminin
1. Masa libera de gaze care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins si care arde cu dezvoltare de caldura si de lumina; parte luminoasa mobila care se inalta ca o limba de foc dintr-un corp aprins; para1, vapaie; flama. ♢ Expresie A fi in flacari = a arde puternic, a fi cuprins de flacari.
2. Figurativ Înflacarare, pasiune; caldura; stralucire. [Plural si: flacari, flacare] – Limba Latina *flaccula (= facula).
1. Masa libera de gaze care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins si care arde cu dezvoltare de caldura si de lumina; parte luminoasa mobila care se inalta ca o limba de foc dintr-un corp aprins; para1, vapaie; flama. ♢ Expresie A fi in flacari = a arde puternic, a fi cuprins de flacari.
2. Figurativ Înflacarare, pasiune; caldura; stralucire. [Plural si: flacari, flacare] – Limba Latina *flaccula (= facula).
2Flacără substantiv para, vapaie, (livresc) flama. (- focului.)
3Flacără substantiv verifica cuvantul: ardoare, avant, elan, entuziasm, inflacarare, infocare, insufletire, pasiune, patima, pornire.
4Flacara substantiv feminin, g.-d. art. flacarii; plural flacari
5Flacără flacari f. 1) Masa de gaze arzande care se ridica in sus de la un corp aprins, degajand caldura si lumina. 2) Parte luminoasa mobila care se inalta ca o limba de foc dintr-un corp aprins. 3) figurativ Forte insufletitoare. [G.-d. Flacarii] /<lat. flaccula
6Flacara (-ắcari), substantiv feminin Parte luminoasa care se inalta ca o limba de foc dintr-un corp aprins, para, vapaie. – Limba Latina f a c ŭ l a, cu l expresiv, care insoteste adesea un f initial, conform flamand, si limba italiana fiaccola < facula (Battisti, Ii, 1629), limba italiana fieno < *flenum < fenum, limba italiana fiòcina < limba latina fuscina.
Etimonul a fost general acceptat (Meyer 107; Puscariu 620; Rew 3137; Philippide, Ii, 659; Pascu, Ii, 85; Dar), dar se explica de obicei alterarea sa prin intermediul unei contaminari cu flamma sau cu *flacca. – Derivat flacara, verb (a arde, a scoate flacari); flacarie, substantiv feminin (vilvataie); flacaros, adjectiv (rar, care scoate flacari); inflacara, verb (a aprinde, a arde, a infierbanta). – [3415]
Etimonul a fost general acceptat (Meyer 107; Puscariu 620; Rew 3137; Philippide, Ii, 659; Pascu, Ii, 85; Dar), dar se explica de obicei alterarea sa prin intermediul unei contaminari cu flamma sau cu *flacca. – Derivat flacara, verb (a arde, a scoate flacari); flacarie, substantiv feminin (vilvataie); flacaros, adjectiv (rar, care scoate flacari); inflacara, verb (a aprinde, a arde, a infierbanta). – [3415]