Genune
Definitie, sens si explicatie
1Genune, genuni, substantiv feminin (Livresc) Prapastie adanca, abis, hau1. – Etimologie necunoscuta
2Genune substantiv verifica cuvantul: abis, adanc, mare, prapastie.
3Genune substantiv feminin, g.-d. art. genunii; plural genuni
4Genune -i f. livr.
Adancime foarte mare; prapastie; abis; neant. /<lat. gyro, -onis
Adancime foarte mare; prapastie; abis; neant. /<lat. gyro, -onis
5Genune (genuni), substantiv feminin –
1. (Înv.) Mare. –
2. Ochi de apa linistita, alinatura.
3. Prapastie. –
4. (Înv.) Multime, puzderie. – Varianta genuna, gerune, (invechit) gerure, (invechit) geroe.
Limba Latina caerŭla „mare, albastrul marii” (var. geroe se explica prin varianta limba latina caerŭlea).
Sensul 2 provine de la culoarea caracteristica, albastra-verzuie, a alinaturilor, conform limba latina caerulea fons; sensul 4 este o metafora, ca in mare.
Rezultatul normal, gerure, a fost disimilat in gerune, care se mai aude inca in Trans. de Nord; genune se datoreaza unei asimilari sau, mai curind, unui fals de-rotacism.
Apare de la primele texte din secolul Xvi si a fost reactualizat poetic de Eminescu. – Dupa Cihac, Ii, 580, din limba latina tirzie gehenna, ipoteza putin probabila.
Candrea-dens., 924, propunea limba latina *gironem „virtej”, conform Rew 3938 si Dar; Rosetti, Rhotacisme,
20. Dupa Hasdeu, Cuv. din Batrini, Ii, 201, ar fi cuvint dacic.
1. (Înv.) Mare. –
2. Ochi de apa linistita, alinatura.
3. Prapastie. –
4. (Înv.) Multime, puzderie. – Varianta genuna, gerune, (invechit) gerure, (invechit) geroe.
Limba Latina caerŭla „mare, albastrul marii” (var. geroe se explica prin varianta limba latina caerŭlea).
Sensul 2 provine de la culoarea caracteristica, albastra-verzuie, a alinaturilor, conform limba latina caerulea fons; sensul 4 este o metafora, ca in mare.
Rezultatul normal, gerure, a fost disimilat in gerune, care se mai aude inca in Trans. de Nord; genune se datoreaza unei asimilari sau, mai curind, unui fals de-rotacism.
Apare de la primele texte din secolul Xvi si a fost reactualizat poetic de Eminescu. – Dupa Cihac, Ii, 580, din limba latina tirzie gehenna, ipoteza putin probabila.
Candrea-dens., 924, propunea limba latina *gironem „virtej”, conform Rew 3938 si Dar; Rosetti, Rhotacisme,
20. Dupa Hasdeu, Cuv. din Batrini, Ii, 201, ar fi cuvint dacic.