Har
Definitie, sens si explicatie
1Har, haruri, substantiv neutru
1. (În religia crestina) Dar2, ajutor spiritual, gratie divina acordata omului. ♢ Expresie (Cu sensul religios atenuat sau pierdut) Har Domnului! exclamatie prin care cineva isi exprima satisfactia pentru reusita unui lucru; slava Domnului! ♦ Puterea sacramentala a preotilor de a oficia actele de cult.
2. Calitate, insusire, dispozitie naturala care face pe cineva vrednic de admiratie; prin extensiune talent, vocatie, dar2.
3. (Înv.) Dar2 sau rasplata acordata cuiva ca un semn de bunavointa, ca o favoare deosebita. – Din limba slava (veche) Chari.
1. (În religia crestina) Dar2, ajutor spiritual, gratie divina acordata omului. ♢ Expresie (Cu sensul religios atenuat sau pierdut) Har Domnului! exclamatie prin care cineva isi exprima satisfactia pentru reusita unui lucru; slava Domnului! ♦ Puterea sacramentala a preotilor de a oficia actele de cult.
2. Calitate, insusire, dispozitie naturala care face pe cineva vrednic de admiratie; prin extensiune talent, vocatie, dar2.
3. (Înv.) Dar2 sau rasplata acordata cuiva ca un semn de bunavointa, ca o favoare deosebita. – Din limba slava (veche) Chari.
2Har substantiv
1. verifica cuvantul: mila.
2. verifica cuvantul: gratie.
3. verifica cuvantul: slava.
4. verifica cuvantul: aptitudine.
5. verifica cuvantul: dar.
1. verifica cuvantul: mila.
2. verifica cuvantul: gratie.
3. verifica cuvantul: slava.
4. verifica cuvantul: aptitudine.
5. verifica cuvantul: dar.
3Har substantiv neutru, plural haruri
4Har -Uri n. 1) (in credinta crestina) Gratie divina acordata omului. - dumnezeiesc. 2) Calitate naturala care trezeste admiratie. 3) poet.
Aptitudine naturala deosebita; dar; talent; vocatie. /<sl. chari
Aptitudine naturala deosebita; dar; talent; vocatie. /<sl. chari
5Har (haruri), substantiv neutru – Gratie divina. – Mar. hare.
Ngr. χάρις (Roesler 578; Dar), in parte prin intermediul limba slava (veche) chari.
Secolul Xvi. – Derivat harnic, adjectiv (invechit, recunoscator; capabil; activ, harnic), cu sufix -nic, ca puternic de la putere (dupa Cihac, Ii, 136, urmat de Dar; Densusianu, Gs, I, 350; Candrea; Scriban, din limba slava (veche) charinŭ, conform bulgara haren „frumos”, neharen „lenes”; dupa ipoteza gresita a lui Diculescu 180, in legatura cu suedezul arnig „harnic”); neharnic, adjectiv (invechit, nedemn; lenes); harnici, verb (a munci activ, a-si da silinta); harnicie, substantiv feminin (capacitate, activitate, harnicie).
Conform: harazi, haram.
Ngr. χάρις (Roesler 578; Dar), in parte prin intermediul limba slava (veche) chari.
Secolul Xvi. – Derivat harnic, adjectiv (invechit, recunoscator; capabil; activ, harnic), cu sufix -nic, ca puternic de la putere (dupa Cihac, Ii, 136, urmat de Dar; Densusianu, Gs, I, 350; Candrea; Scriban, din limba slava (veche) charinŭ, conform bulgara haren „frumos”, neharen „lenes”; dupa ipoteza gresita a lui Diculescu 180, in legatura cu suedezul arnig „harnic”); neharnic, adjectiv (invechit, nedemn; lenes); harnici, verb (a munci activ, a-si da silinta); harnicie, substantiv feminin (capacitate, activitate, harnicie).
Conform: harazi, haram.