Inducție
Definitie, sens si explicatie
1Inducție, inductii, substantiv feminin
1. Forma fundamentala de rationament, care realizeaza trecerea de la particular la general.
2. Producere sau influentare a unui fenomen de catre un alt fenomen altfel decat printr-o actiune mecanica nemijlocita. ♢ Inductie magnetica = marime fizica vectoriala care, impreuna cu intensitatea campului magnetic, determina macroscopic starea magnetica a campului electromagnetic din corpuri.
Inductie electrica = marime fizica vectoriala care, impreuna cu intensitatea campului electric, determina macroscopic starea electrica a campului electromagnetic din corpuri.
Inductie electromagnetica = fenomen de aparitie a unei tensiuni electromotoare intr-un circuit strabatut de un flux magnetic variabil.
Inductie electrostatica = separare a sarcinilor electrice si redistribuirea lor pe suprafata unui conductor, datorita actiunii unui camp electric; electrizare prin influenta1 (2).
3. Mecanism nervos prin care o stare de excitatie sau de inhibitie aflata intr-un centru nervos favorizeaza sau determina aparitia starii opuse intr-un alt centru nervos. – Din franceza Induction, limba latina Inductio.
1. Forma fundamentala de rationament, care realizeaza trecerea de la particular la general.
2. Producere sau influentare a unui fenomen de catre un alt fenomen altfel decat printr-o actiune mecanica nemijlocita. ♢ Inductie magnetica = marime fizica vectoriala care, impreuna cu intensitatea campului magnetic, determina macroscopic starea magnetica a campului electromagnetic din corpuri.
Inductie electrica = marime fizica vectoriala care, impreuna cu intensitatea campului electric, determina macroscopic starea electrica a campului electromagnetic din corpuri.
Inductie electromagnetica = fenomen de aparitie a unei tensiuni electromotoare intr-un circuit strabatut de un flux magnetic variabil.
Inductie electrostatica = separare a sarcinilor electrice si redistribuirea lor pe suprafata unui conductor, datorita actiunii unui camp electric; electrizare prin influenta1 (2).
3. Mecanism nervos prin care o stare de excitatie sau de inhibitie aflata intr-un centru nervos favorizeaza sau determina aparitia starii opuse intr-un alt centru nervos. – Din franceza Induction, limba latina Inductio.
2Inducție substantiv feminin
1. rationament prin care se realizeaza trecerea de la particular la general. ♢ metoda de demonstrare a propozitiilor generale in matematica si in alte stiinte deductive.
2. concluzie prin inductie (1).
3. influenta exercitata de un tesut oarecare asupra tesuturilor vecine. ♢ mecanism nervos prin care o stare de excitatie sau de inhibitie dintr-un centru nervos favorizeaza, sau determina aparitia starii opuse intr-un alt centru nervos.
4. producere sau influentare a unui fenomen ori proces de catre stimuli, factori, enzime etcetera ♢ producere a unui curent electric intr-un circuit prin varierea fluxului magnetic. (< franceza induction, limba latina inductio)
1. rationament prin care se realizeaza trecerea de la particular la general. ♢ metoda de demonstrare a propozitiilor generale in matematica si in alte stiinte deductive.
2. concluzie prin inductie (1).
3. influenta exercitata de un tesut oarecare asupra tesuturilor vecine. ♢ mecanism nervos prin care o stare de excitatie sau de inhibitie dintr-un centru nervos favorizeaza, sau determina aparitia starii opuse intr-un alt centru nervos.
4. producere sau influentare a unui fenomen ori proces de catre stimuli, factori, enzime etcetera ♢ producere a unui curent electric intr-un circuit prin varierea fluxului magnetic. (< franceza induction, limba latina inductio)
3Inductie substantiv feminin (silabe -ti-e), art. inductia (silabe -ti-a), g.-d. art. inductiei; plural inductii, art. inductiile (silabe -ti-i-)
4Inducție -i f. 1) (in opozitie cu Deductie) Operatie mintala constand in trecerea de la fapte la generalizari, de la particular la general. 2) Concluzie obtinuta printr-un astfel de rationament. 3) : -electromagnetica producere a unui camp electric cu forta electromotoare, prin variatia campului magnetic. [G.-d. Inductiei] /<lat. inductio, -onis, limba franceza: induction
5Inducție substantiv feminin
1. (Log.) Forma de rationament prin care se realizeaza trecerea de la particular la general. ♦ Procedeu de demonstrare a propozitiilor generale in matematica si in alte stiinte deductive. ♦ Concluzie obtinuta prin inductie (1).
2. Mecanism nervos prin care o stare de excitatie sau de inhibitie dintr-un centru nervos favorizeaza sau determina aparitia starii opuse intr-un alt centru nervos.
3. Producere sau influentare a unui fenomen ori proces sub actiunea unor stimuli, factori, enzime etcetera ♦ (Electr.) Producere a unui curent electric intr-un circuit prin varierea fluxului magnetic. [Genitiv -iei, varianta inductiune substantiv feminin / conform limba latina inductio, franceza induction, limba rusa induktiia].
1. (Log.) Forma de rationament prin care se realizeaza trecerea de la particular la general. ♦ Procedeu de demonstrare a propozitiilor generale in matematica si in alte stiinte deductive. ♦ Concluzie obtinuta prin inductie (1).
2. Mecanism nervos prin care o stare de excitatie sau de inhibitie dintr-un centru nervos favorizeaza sau determina aparitia starii opuse intr-un alt centru nervos.
3. Producere sau influentare a unui fenomen ori proces sub actiunea unor stimuli, factori, enzime etcetera ♦ (Electr.) Producere a unui curent electric intr-un circuit prin varierea fluxului magnetic. [Genitiv -iei, varianta inductiune substantiv feminin / conform limba latina inductio, franceza induction, limba rusa induktiia].