1
Întort (întoartă), adjectiv –
1. Strîmb, răsucit. –
2. Încăpățînat, îndărătnic.
Latină intortum, de la intorquĕre (Pușcariu 888; Tiktin; Dar), conform întoarce. – Derivat întortochia, verb (a încurca; a face ocoluri) cu un sufix neclar care pare de origine expresivă (după Pușcariu 889; Pușcariu, Dacor., VII, 478 și Dar, din latină *intorticŭlāre, ca franceză entortiller, spaniolă entortijar; după Tiktin, mai puțin probabil, de la variantă puțin folosită întortoca, prin intermediul prezent întortochez); întortochetură, substantiv feminin (labirint, ocoliș).
1. Strîmb, răsucit. –
2. Încăpățînat, îndărătnic.
Latină intortum, de la intorquĕre (Pușcariu 888; Tiktin; Dar), conform întoarce. – Derivat întortochia, verb (a încurca; a face ocoluri) cu un sufix neclar care pare de origine expresivă (după Pușcariu 889; Pușcariu, Dacor., VII, 478 și Dar, din latină *intorticŭlāre, ca franceză entortiller, spaniolă entortijar; după Tiktin, mai puțin probabil, de la variantă puțin folosită întortoca, prin intermediul prezent întortochez); întortochetură, substantiv feminin (labirint, ocoliș).
DER – dicționarul etimologic
2
Întort, întoartă, adjectiv (învechit)
1. sucit, strâmb, întors.
2. (figurat) îndărătnic, rău, nedrept, încăpățânat, sucit; pervers.
1. sucit, strâmb, întors.
2. (figurat) îndărătnic, rău, nedrept, încăpățânat, sucit; pervers.
Dicționar de arhaisme și regionalisme