Definitie Marmură - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: MarmurĂ substantiv feminin
1. roca metamorfica cu structura zaharoida, masiva, care se poate taia si lustrui usor.
2. bucata de marmura (1) prelucrata (statuie, element de arhitectura etcetera). (< limba latina marmor)

Varianta definitie 2: MarmurĂ, (2, rar) marmuri, substantiv feminin
1. Roca calcaroasa cristalina, de diverse culori, care se poate ciopli si lustrui, intrebuintata la lucrari de sculptura si arhitectura. ♢ Expresie A fi marmura sau a fi rece ca o marmura (sau ca marmura) = a fi insensibil, a ramane indiferent fata de orice.
2. Bloc sau bucata de marmura (1) cioplita si lustruita; sculptura, statuie de marmura. [Varianta: Marmora substantiv feminin, (invechit) Marmor substantiv neutru] – Limba Latina Marmor, -oris.

Varianta definitie 3: MarmurĂ substantiv verifica cuvantul: antrax, carbune, dalac, portelan, pustula, maligna.

Varianta definitie 4: Marmura substantiv feminin, g.-d. art. marmurii; (sorturi, blocuri, statui) plural marmuri

Varianta definitie 5: MarmurĂ -i f. 1) Roca calcaroasa dura, de diferite culori, care, prin slefuire, capata aspect lucios si neted, fiind folosita in constructie si ca material pentru sculptura. ♢ A ramane de - a incremeni pe loc; a inmarmuri. A fi de - (sau A fi rece ca -a sau Ca o -) a fi indiferent, nepasator, rece fata de orice. 2) Bloc sau sculptura din asemenea material. [G.-D. Marmurii] /<lat. marmor, -oris

Varianta definitie 6: MarmurĂ substantiv feminin Roca calcaroasa cristalina care se poate taia si lustrui usor, folosita in lucrari de constructie, la executarea obiectelor de arta etcetera [Plural -ri, -re, varianta marmora substantiv feminin, marmor substantiv neutru / < limba latina marmor, limba italiana marmore].

Varianta definitie 7: Marmura (marmuri), substantiv feminin – Roca cristalina divers colorata. – Varianta marmora, (invechit) marmure.
Mr. marmar, mr., megl. marmura.
Limba Latina marmor (Puscariu 1033; Candrea-Dens., 1054; REW 5368), conform limba italiana marmo, prov. marme, franceza marbre, sp. marmol, port. marmore.
Derivat din limba greaca (veche) μάρμαρος (Pascu, Beiträge, 10), pare mai putin probabila.
Nu e cuvint popular, dar apare din secolul XVII. – Derivat (in)marmuri, verb (a se impietri, a se intari), conform megl. marmurisi, calabr. ammarmurare; marmuriu, adjectiv (marmorean); marmoreu, adjectiv (marmorean), din limba italiana marmoreo.