1
Piști, piștesc, verb IV
1. (învechit și regional; despre lichide) a curge încet, a se scurge; a se prelinge din...; a izvorî, a țîșni, a ieși la suprafață.
2. (despre recipiente, terenuri, găuri etc.) a lăsa să picure, să curgă încet sau să țâșnească un lichid.
3. (reflexiv; regional; despre copii) a se scăpa pe el (ea); (despre păsări) a murdări cu găinaț, a se găinăța.
4. (regional) a se mișca, a se urni (dintr-un loc).
1. (învechit și regional; despre lichide) a curge încet, a se scurge; a se prelinge din...; a izvorî, a țîșni, a ieși la suprafață.
2. (despre recipiente, terenuri, găuri etc.) a lăsa să picure, să curgă încet sau să țâșnească un lichid.
3. (reflexiv; regional; despre copii) a se scăpa pe el (ea); (despre păsări) a murdări cu găinaț, a se găinăța.
4. (regional) a se mișca, a se urni (dintr-un loc).
Dicționar de arhaisme și regionalisme
2
Piști (-tesc, -it), verb – A țîșni, a se prelinge.
Slavă (sârbă) pištati „a fluiera, a țistui” (Cihac, II, 258), conform cehă pištĕti „a piști”.
Originea imitativă (Tiktin) nu e probabilă. – Derivat piștelniță, substantiv feminin (băltoacă); piștitor, adjectiv (care piștește).
Slavă (sârbă) pištati „a fluiera, a țistui” (Cihac, II, 258), conform cehă pištĕti „a piști”.
Originea imitativă (Tiktin) nu e probabilă. – Derivat piștelniță, substantiv feminin (băltoacă); piștitor, adjectiv (care piștește).
DER – dicționarul etimologic