1
Ști, știu, verb IV. I.
1. Tranz și intranzitiv (Folosit și absolut) A avea cunoștință (de...), a fi informat (în legătură cu...), a cunoaște.
Locuțiune adverb Pe știute = în cunoștință de cauză. Pe neștiute = A) fără să-și dea seama; B) în ascuns, pe furiș, tiptil.
Expresie (Tranzitiv, absolut) Nu știu, n-am văzut = sunt cu totul străin de ceva, nu am idee de nimic. Știu eu (sau știi tu etc.) ce știu (sau știi etc.) sau las' că știu eu, se spune pentru a arăta că cineva cunoaște bine o situație și că nu poate fi indus în eroare. Știi ce? sau știi ceva?, știi una? = fii atent la ce-ți spun, ascultă ceea ce am să-ți spun. (Numai) Dumnezeu știe sau știe Dumnezeu, se spune pentru a sprijini o afirmație sau o negație. Dumnezeu (mai) știe sau dracul (mai) știe, se spune pentru a exprima o nedumerire, neputința de a preciza sau de a explica ceva, o nesiguranță. (Intranzitiv) A-i ști (cuiva) de urmă = a ști unde se află cineva. Pe cât (sau după cât) știu = după informațiile pe care le am.
2. Tranzitiv A lua cunoștință de...; a afla, a auzi.
3. Tranzitiv A cunoaște pe cineva (din toate punctele de vedere).
Reflexiv A se cunoaște pe sine, a avea cunoștință că este într-un anumit fel; a se vedea într-un anumit fel.
Reflexiv recipr.
A se cunoaște unul pe altul; a avea legături de prietenie.
4. Intranzitiv A ține seamă de ceva, a lua în considerație; a avea teamă sau respect de cineva.
Tranzitiv A recunoaște pe cineva sau ceva drept...
A avea parte de ceva, a se bucura de ceva.
5. Intranzitiv A se interesa de..., a se îngriji de... II. Tranzitiv
1. A poseda cunoștințe sistematice într-un domeniu, a stăpâni o știință, o artă etc.
Expresie A ști carte = a ști să scrie și să citească; prin extensiune a avea cunoștințe temeinice într-un domeniu, a fi învățat. A ști pe de rost (sau pe dinafară, ca pe apă, ca apa, ca pe Tatăl nostru) = a putea reproduce întocmai, din memorie, fără greșeală.
A vorbi și a înțelege o anumită limbă.
A se pricepe să facă ceea ce trebuie, a avea îndemânarea, abilitatea necesară într-o anumită împrejurare.
Expresie A nu (mai) ști ce să (se) mai facă = a nu mai găsi nici o soluție pentru a ieși dintr-o încurcătură. A nu mai ști ce să facă de... = a fi copleșit de... A nu ști de unde s-o apuce = a nu se pricepe de unde să înceapă un lucru. (Absolut) Știu eu? exprimă o îndoială, o nesiguranță, o șovăire.
2. A putea, a fi în stare să facă ceva; a fi apt pentru ceva.
A fi hotărât să facă ceva.
Expresie A nu ști ce vrea = a nu putea lua o hotărâre, a fi nedecis; a șovăi.
3. A ține minte, a-și aminti.
4. A-și da seama, a înțelege, a pricepe.
Expresie A nu (prea) ști multe = a riposta îndată (la provocarea cuiva). Mai știi sau mai știu (și) eu, mai știi păcatul, de unde știi!? = se prea poate, nu poți fi sigur că nu e așa. Nu știu cum = în mod inexplicabil. A fi nu știu cum = a fi ciudat, bizar. A-i fi (cuiva) nu știu cum să... = a-i fi (cuiva) greu sau penibil să... (Substantivat) Un nu știu cum sau un nu știu ce = ceva nelămurit; farmec deosebit, nedefinit. (Intranzitiv) A nu ști de glumă = a fi supărăcios.
5. A prevedea.
A presupune, a bănui.
6. A avea certitudinea, a fi sigur de ceva.
Expresie Să știu (bine) că... sau de-aș ști că... = chiar dacă...
Reflexiv impers.
A fi lucru bine cunoscut. – Latină Scire.
1. Tranz și intranzitiv (Folosit și absolut) A avea cunoștință (de...), a fi informat (în legătură cu...), a cunoaște.
Locuțiune adverb Pe știute = în cunoștință de cauză. Pe neștiute = A) fără să-și dea seama; B) în ascuns, pe furiș, tiptil.
Expresie (Tranzitiv, absolut) Nu știu, n-am văzut = sunt cu totul străin de ceva, nu am idee de nimic. Știu eu (sau știi tu etc.) ce știu (sau știi etc.) sau las' că știu eu, se spune pentru a arăta că cineva cunoaște bine o situație și că nu poate fi indus în eroare. Știi ce? sau știi ceva?, știi una? = fii atent la ce-ți spun, ascultă ceea ce am să-ți spun. (Numai) Dumnezeu știe sau știe Dumnezeu, se spune pentru a sprijini o afirmație sau o negație. Dumnezeu (mai) știe sau dracul (mai) știe, se spune pentru a exprima o nedumerire, neputința de a preciza sau de a explica ceva, o nesiguranță. (Intranzitiv) A-i ști (cuiva) de urmă = a ști unde se află cineva. Pe cât (sau după cât) știu = după informațiile pe care le am.
2. Tranzitiv A lua cunoștință de...; a afla, a auzi.
3. Tranzitiv A cunoaște pe cineva (din toate punctele de vedere).
Reflexiv A se cunoaște pe sine, a avea cunoștință că este într-un anumit fel; a se vedea într-un anumit fel.
Reflexiv recipr.
A se cunoaște unul pe altul; a avea legături de prietenie.
4. Intranzitiv A ține seamă de ceva, a lua în considerație; a avea teamă sau respect de cineva.
Tranzitiv A recunoaște pe cineva sau ceva drept...
A avea parte de ceva, a se bucura de ceva.
5. Intranzitiv A se interesa de..., a se îngriji de... II. Tranzitiv
1. A poseda cunoștințe sistematice într-un domeniu, a stăpâni o știință, o artă etc.
Expresie A ști carte = a ști să scrie și să citească; prin extensiune a avea cunoștințe temeinice într-un domeniu, a fi învățat. A ști pe de rost (sau pe dinafară, ca pe apă, ca apa, ca pe Tatăl nostru) = a putea reproduce întocmai, din memorie, fără greșeală.
A vorbi și a înțelege o anumită limbă.
A se pricepe să facă ceea ce trebuie, a avea îndemânarea, abilitatea necesară într-o anumită împrejurare.
Expresie A nu (mai) ști ce să (se) mai facă = a nu mai găsi nici o soluție pentru a ieși dintr-o încurcătură. A nu mai ști ce să facă de... = a fi copleșit de... A nu ști de unde s-o apuce = a nu se pricepe de unde să înceapă un lucru. (Absolut) Știu eu? exprimă o îndoială, o nesiguranță, o șovăire.
2. A putea, a fi în stare să facă ceva; a fi apt pentru ceva.
A fi hotărât să facă ceva.
Expresie A nu ști ce vrea = a nu putea lua o hotărâre, a fi nedecis; a șovăi.
3. A ține minte, a-și aminti.
4. A-și da seama, a înțelege, a pricepe.
Expresie A nu (prea) ști multe = a riposta îndată (la provocarea cuiva). Mai știi sau mai știu (și) eu, mai știi păcatul, de unde știi!? = se prea poate, nu poți fi sigur că nu e așa. Nu știu cum = în mod inexplicabil. A fi nu știu cum = a fi ciudat, bizar. A-i fi (cuiva) nu știu cum să... = a-i fi (cuiva) greu sau penibil să... (Substantivat) Un nu știu cum sau un nu știu ce = ceva nelămurit; farmec deosebit, nedefinit. (Intranzitiv) A nu ști de glumă = a fi supărăcios.
5. A prevedea.
A presupune, a bănui.
6. A avea certitudinea, a fi sigur de ceva.
Expresie Să știu (bine) că... sau de-aș ști că... = chiar dacă...
Reflexiv impers.
A fi lucru bine cunoscut. – Latină Scire.
DEX – dicționarul explicativ
2
Ști verb, indicativ prezent 1 singular și 3 plural știu, 2 singular știi, 3 singular știe, imperfect 3 singular știa, perfect simplu 1 singular știui, 3 singular știu, 3 plural știură; germană știind; participiu știut
DOOM – dicționarul ortografic
3
A Ști știu
1. tranzitiv 1) (aspecte ale vieții materiale sau spirituale) A poseda în memorie pe baza experienței sau a studiului; a cunoaște. Ști obiceiurile. *Ști carte a) a ști să scrie și să citească; b) a poseda cunoștințe temeinice; a fi erudit. Ști pe din afară a cunoaște foarte bine. Ști pe de rost a putea reproduce din memorie. 2) (informații curente) A deține, aflând de la cineva sau de undeva. Ști vestea. *Pe cât (sau După cât) Știu potrivit informațiilor de care dispun. A nu ști nici cu spatele a nu bănui nimic. 3) (persoane) A cunoaște din diferite puncte de vedere. Îl știu din tinerețe. 4) (meserii, acțiuni etc.) A stăpâni, având deprinderi practice. Ști cizmăria. 5) (urmat de o propoziție completivă) A pătrunde cu mintea; a înțelege; a cunoaște; a pricepe. *Nu știu cum inexplicabil; ciudat. Nu știu cine cineva. Nu știu ce ceva. Mai știi (păcatul) tot ce e posibil; nu este exclus. A-i fi (cuiva) nu știu cum se spune, când cineva se simte stânjenit. 6) (fapte sau evenimente viitoare) A întrevedea prin deducție. Știu ce mă așteaptă.
2. intranzitiv (urmat de un complement cu prepoziția De) 1) A deține informații curente. Ști de sosirea lui. *A (nu)-i ști cuiva de urmă a (nu) fi informat despre aflarea cuiva undeva. A nu-i mai ști (cuiva nici) de nume a) a nu avea nici o informație despre cineva; b) a da pe cineva uitării. A (nu) ști de glumă a (nu) avea simțul umorului. A (nu) ști de frică a (nu) se teme. A (nu) ști de frica cuiva a (nu) da ascultare cuiva. 2) A ține seamă (de ceva sau de cineva). Ști de lege. /
1. tranzitiv 1) (aspecte ale vieții materiale sau spirituale) A poseda în memorie pe baza experienței sau a studiului; a cunoaște. Ști obiceiurile. *Ști carte a) a ști să scrie și să citească; b) a poseda cunoștințe temeinice; a fi erudit. Ști pe din afară a cunoaște foarte bine. Ști pe de rost a putea reproduce din memorie. 2) (informații curente) A deține, aflând de la cineva sau de undeva. Ști vestea. *Pe cât (sau După cât) Știu potrivit informațiilor de care dispun. A nu ști nici cu spatele a nu bănui nimic. 3) (persoane) A cunoaște din diferite puncte de vedere. Îl știu din tinerețe. 4) (meserii, acțiuni etc.) A stăpâni, având deprinderi practice. Ști cizmăria. 5) (urmat de o propoziție completivă) A pătrunde cu mintea; a înțelege; a cunoaște; a pricepe. *Nu știu cum inexplicabil; ciudat. Nu știu cine cineva. Nu știu ce ceva. Mai știi (păcatul) tot ce e posibil; nu este exclus. A-i fi (cuiva) nu știu cum se spune, când cineva se simte stânjenit. 6) (fapte sau evenimente viitoare) A întrevedea prin deducție. Știu ce mă așteaptă.
2. intranzitiv (urmat de un complement cu prepoziția De) 1) A deține informații curente. Ști de sosirea lui. *A (nu)-i ști cuiva de urmă a (nu) fi informat despre aflarea cuiva undeva. A nu-i mai ști (cuiva nici) de nume a) a nu avea nici o informație despre cineva; b) a da pe cineva uitării. A (nu) ști de glumă a (nu) avea simțul umorului. A (nu) ști de frică a (nu) se teme. A (nu) ști de frica cuiva a (nu) da ascultare cuiva. 2) A ține seamă (de ceva sau de cineva). Ști de lege. /
NODEX – noul dicționar explicativ
4
A Se Ști ne știm intranzitiv A deține informații unul despre altul; a fi cunoscut; a se cunoaște. Se știu din copilărie. /<latină scire
NODEX – noul dicționar explicativ
Încă o definiție din alt dicționar
5
Ști (-iu, -iut), verb – A avea cunoștință, a cunoaște. – Aromână știu, știut, știre, meglenoromână știu, știri, istroromână știwu. Latină scῑre (Diez, I, 365; Pușcariu 1648; Rew 7722), conform logud. iskire (Wagner 112) și știință. – Derivat știre, substantiv feminin (știință, cunoștință: notiță, aviz; cunoaștere, preocupare); știrici, verb (a căuta, a cerceta, a iscodi; a comunica, a face să se știe) în Transilvania și Banat de la știre cu sufix expresiv; știut, adjectiv (cunoscut; faimos; expert, experimentat); neștiut, adjectiv (ignorant); știutor, adjectiv (care știe); neștiutor, adjectiv (ignorant); atotștiutor, adjectiv (care le știe pe toate); știutură, substantiv feminin (cunoaștere), învechit; neștire, substantiv feminin (inconștiență).
Expresia nu știu, cînd nu poartă accent stilistic se abreviază de regulă nuș’, cel puțin în Muntenia, nuș cu ce ‹ nu știu cu cine.
De aici niște, pronume indef. (unii, unele, anumiți, anumite, cîțiva, cîteva) în loc de nuș’ce, Rew 5899; neștine (variantă neșcine, nușcine), pronume indef. (oarecare); nescit (variantă neschit), adverb (ceva); niscai (variantă niscaiva, nescai, nescare, niscare), pronume indef. (ceva, unii).
Toate aceste comp., sau cel puțin unele dintre ele ar putea conduce direct la latină, respectiv la nescio quid, nescio quem, nescio quantum, nescio qualem; dar această ipoteză poate nu este necesară.
Expresia nu știu, cînd nu poartă accent stilistic se abreviază de regulă nuș’, cel puțin în Muntenia, nuș cu ce ‹ nu știu cu cine.
De aici niște, pronume indef. (unii, unele, anumiți, anumite, cîțiva, cîteva) în loc de nuș’ce, Rew 5899; neștine (variantă neșcine, nușcine), pronume indef. (oarecare); nescit (variantă neschit), adverb (ceva); niscai (variantă niscaiva, nescai, nescare, niscare), pronume indef. (ceva, unii).
Toate aceste comp., sau cel puțin unele dintre ele ar putea conduce direct la latină, respectiv la nescio quid, nescio quem, nescio quantum, nescio qualem; dar această ipoteză poate nu este necesară.
DER – dicționarul etimologic