Refeca
Definitie, sens si explicatie
1Refeca, refec, verb I. Tranzitiv
1. A coase un refec.
2. A detasa cu ferastraul marginile tesite ale scandurilor brute, pentru a obtine scanduri paralelipipedice. – Conform: limba latina r e f r i c a r e.
1. A coase un refec.
2. A detasa cu ferastraul marginile tesite ale scandurilor brute, pentru a obtine scanduri paralelipipedice. – Conform: limba latina r e f r i c a r e.
2Refeca verb verifica cuvantul: tivi.
3Refeca verb, indicativ prezent 1 singular refec, 3 singular si plural refeca
4A refeca refec tranzitiv (obiecte confec-tionate din materiale textile) A inzestra cu un refec; a tivi. /conform lat. reficare
5Refeca (refec, at), verb – A coase cu refec, a tivi. – Mr. arufec(are).
Origine necunoscuta.
Derivat din limba slava (veche) (Cihac, Ii, 311) este cit se poate de improbabila (Byhan 329).
Din limba latina refrĭcāre (Puscariu 1426; Rew 7159) sau *orĭfĭcāre ‹ orĭfĭcium, conform port. refegar (Candrea, Gs, Iii, 426; Candrea; Rew 7159n), sau din limba latina *refĭccāre „a intari”, conform limba italiana ficcare (Tiktin) nu sint convingatoare. – Derivat refec, substantiv neutru (cusatura de imbinare, tiv; cearta, dojana); refecatura, substantiv feminin (insailare, tiv).
Origine necunoscuta.
Derivat din limba slava (veche) (Cihac, Ii, 311) este cit se poate de improbabila (Byhan 329).
Din limba latina refrĭcāre (Puscariu 1426; Rew 7159) sau *orĭfĭcāre ‹ orĭfĭcium, conform port. refegar (Candrea, Gs, Iii, 426; Candrea; Rew 7159n), sau din limba latina *refĭccāre „a intari”, conform limba italiana ficcare (Tiktin) nu sint convingatoare. – Derivat refec, substantiv neutru (cusatura de imbinare, tiv; cearta, dojana); refecatura, substantiv feminin (insailare, tiv).