Sculă
Definitie, sens si explicatie
1Sculă, scule, substantiv feminin
1. Piesa folosita pentru prelucrarea unor materiale solide, in scopul schimbarii formei, a dimensiunilor si a proprietatii acestora; unealta, instrument. ♦ Parte activa a unei scule (1), care actioneaza nemijlocit asupra materialului de prelucrat.
Panza de otel constituie scula ferastraului. ♦ Figurativ Persoana, actiune, fapt de care se serveste cineva pentru atingerea unui scop; instrument.
2. (Înv.; la plural) Obiecte de pret; giuvaere, bijuterii. – Etimologie necunoscuta
1. Piesa folosita pentru prelucrarea unor materiale solide, in scopul schimbarii formei, a dimensiunilor si a proprietatii acestora; unealta, instrument. ♦ Parte activa a unei scule (1), care actioneaza nemijlocit asupra materialului de prelucrat.
Panza de otel constituie scula ferastraului. ♦ Figurativ Persoana, actiune, fapt de care se serveste cineva pentru atingerea unui scop; instrument.
2. (Înv.; la plural) Obiecte de pret; giuvaere, bijuterii. – Etimologie necunoscuta
2Sculă substantiv verifica cuvantul: arma, bijuterie, categorie, fel, gen, giuvaer, odor, podoaba, soi, specie, speta, tip.
3Sculă substantiv verifica cuvantul: instrument.
4Scula substantiv feminin, g.-d. art. sculei; plural scule
5Sculă -e f. 1) mai ales la plural Obiect fabricat si actionat manual in vederea executarii unei operatii de munca; unealta; instrument. 2) Parte activa a unei masini-unelte care vine in contact direct cu materialul ce se prelucreaza. 3) fig.
Persoana care se distinge prin ceva (in bine sau in rau). Buna - mai esti!. [G.-d. sculei] /Origine necunoscuta
Persoana care se distinge prin ceva (in bine sau in rau). Buna - mai esti!. [G.-d. sculei] /Origine necunoscuta
6Scula (-le), substantiv feminin –
1. Bijuterie, giuvaier. –
2. (Pl.) Lucruri, obiecte, catrafuse. –
3. Instrument, unealta, ustensila. –
4. Organ sexual masculin.
Origine incerta.
Pare a fi limba neogreaca: σϰόλη „festiv”, conform limba neogreaca: σϰουλαρίϰι „cercei”.
Legatura cu limba greaca (veche) σϰῦλον, eol. *σϰύλλον „deposedare” (Diculescu, Elementele, 469), sau cu scul (Scriban) nu este convingatoare.
1. Bijuterie, giuvaier. –
2. (Pl.) Lucruri, obiecte, catrafuse. –
3. Instrument, unealta, ustensila. –
4. Organ sexual masculin.
Origine incerta.
Pare a fi limba neogreaca: σϰόλη „festiv”, conform limba neogreaca: σϰουλαρίϰι „cercei”.
Legatura cu limba greaca (veche) σϰῦλον, eol. *σϰύλλον „deposedare” (Diculescu, Elementele, 469), sau cu scul (Scriban) nu este convingatoare.