1
Socru, socri, substantiv masculin Tatăl unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț.
Socru-mare = tatăl mirelui. Socru-mic = tatăl miresei.
(La plural) Părinții unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. – Din latină Socrus (= socer).
Socru-mare = tatăl mirelui. Socru-mic = tatăl miresei.
(La plural) Părinții unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. – Din latină Socrus (= socer).
DEX – dicționarul explicativ
2
Socru (-ri), substantiv masculin – Tatăl unuia dintr soți, în raport cu celălalt soț. – Aromână, meglenoromână, istroromână socru. Latină sǒcrum în loc de sǒcerum (Cihac, I, 256; Pușcariu 1606; Rew 8054), formă care apare la Consentius, conform calabr. socru, nap. suogre, logud. sogru, provensală, catalană sogre, spaniolă suegro, portugheză sogro. Uz general (Alr, I, 261). – Derivat soacră, substantiv feminin (mama unuia dintre soți în raport cu celălalt soț), aromână, meglenoromână soacră; socri, verb (a stărui, a obosi, a cicăli, a bate la cap); socrie, substantiv feminin (înrudirea socrilor cu ginerii sau nurorile); socriță, substantiv feminin (femeie care pregătește mîncarea, la nunțile tradiționale).
DER – dicționarul etimologic
3
Socru socri masculin Tată al unuia dintre soți în raport cu celălalt soț.
socru-mare tatăl mirelui. Socru-mic tatăl miresei. [Silabe so-cru] /<latină socrus
socru-mare tatăl mirelui. Socru-mic tatăl miresei. [Silabe so-cru] /<latină socrus
NODEX – noul dicționar explicativ
4
Socru substantiv masculin (silabe -cru), articulat socrul; plural socri, articulat socrii
DOOM – dicționarul ortografic