Săruta
Definitie, sens si explicatie
1Săruta, sarut, verb I. Tranzitiv si reflexiv recipr.
A (se) atinge cu buzele in semn de respect, de prietenie, de umilinta sau ca o manifestare erotica; a (se) pupa. ♢ Expresie (Tranzitiv) Sarut mana, formula de salut sau de multumire adresata unei femei sau unei persoane mai in varsta. (Înv.) Sarut dreapta, formula de salut adresata preotilor, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Limba Latina Salutare.
A (se) atinge cu buzele in semn de respect, de prietenie, de umilinta sau ca o manifestare erotica; a (se) pupa. ♢ Expresie (Tranzitiv) Sarut mana, formula de salut sau de multumire adresata unei femei sau unei persoane mai in varsta. (Înv.) Sarut dreapta, formula de salut adresata preotilor, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Limba Latina Salutare.
2Săruta verb verifica cuvantul: saluta.
3Săruta verb (popular si familiar) a (se) pupa, (Transilvania, Maram. si Banat) a (se) tuca, (familiar) a (se) tucai. (S-au - pe buze.)
4Saruta verb, indicativ prezent 1 singular sarut, 3 singular si plural saruta
5A săruta sarut tranzitiv A atinge (usor) cu buzele (in semn de dragoste, de respect, de afectiune sau de umilinta). ♢ Cine nu are ochi negri saruta si albastri se spune despre cel care, neavand ceea ce doreste, se multumeste cu ceea ce are. Sarut mana! formula de salut adresata unei femei sau unei persoane mai in varsta. /<lat. salutare
6A se săruta ma sarut intranzitiv A face (concomitent) schimb de saruturi (cu cineva). /<lat. salutare
7Saruta (sarutat, at), verb –
1. (Înv.) A saluta. –
2. A pupa. – Mr. sarut(are).
Limba Latina salutāre (Puscariu 1528; Rew 7556; seineanu, Semasiol., 188; Densusianu, Gs, Ii, 20).
De uz general, mai putin Banatul (Alr, I, 79). – Derivat sarut, substantiv neutru (sarutare); sarutat (var. sarutatura), substantiv neutru (invechit, salut; pupat).
1. (Înv.) A saluta. –
2. A pupa. – Mr. sarut(are).
Limba Latina salutāre (Puscariu 1528; Rew 7556; seineanu, Semasiol., 188; Densusianu, Gs, Ii, 20).
De uz general, mai putin Banatul (Alr, I, 79). – Derivat sarut, substantiv neutru (sarutare); sarutat (var. sarutatura), substantiv neutru (invechit, salut; pupat).