Uz
Definitie, sens si explicatie
1Uz, uzuri, substantiv neutru
1. Faptul sau posibilitatea de a folosi ceva; intrebuintare, folosire; folosinta. ♢ Locutiune verb A face uz de... = a (se) folosi de... ♢ Expresie Scos (sau iesit) din uz = care nu (se) mai foloseste.
2. Prin specializare: (Jur.) Dreptul de a se folosi de un lucru care este proprietatea altuia.
3. Uzanta, obicei.
4. (Înv.) Comportare, maniera. – Din limba latina Usus, limba italiana Uso.
1. Faptul sau posibilitatea de a folosi ceva; intrebuintare, folosire; folosinta. ♢ Locutiune verb A face uz de... = a (se) folosi de... ♢ Expresie Scos (sau iesit) din uz = care nu (se) mai foloseste.
2. Prin specializare: (Jur.) Dreptul de a se folosi de un lucru care este proprietatea altuia.
3. Uzanta, obicei.
4. (Înv.) Comportare, maniera. – Din limba latina Usus, limba italiana Uso.
2Uz, uzuri, substantiv neutru
5. (Lingv.) Modalitate, consfintita prin traditie, de folosire curenta a unitatilor de limba in vorbire.
5. (Lingv.) Modalitate, consfintita prin traditie, de folosire curenta a unitatilor de limba in vorbire.
3Uz substantiv
1. verifica cuvantul: folosinta.
2. circulatie. (Cuvinte iesite din -.)
3. verifica cuvantul: datina.
4. verifica cuvantul: cutuma.
5. verifica cuvantul: uzanta.
1. verifica cuvantul: folosinta.
2. circulatie. (Cuvinte iesite din -.)
3. verifica cuvantul: datina.
4. verifica cuvantul: cutuma.
5. verifica cuvantul: uzanta.
4Uz substantiv neutru, plural uzuri
5Uz -uri n. 1) Aplicare in practica (pentru satisfacerea unor necesitati); intrebuintare; folosire. ♢ Scos (sau Iesit) Din - care nu mai poate fi folosit. A face - a folosi. 2) v. Uzanță. 3) lingv.
Modalitate, consfintita prin traditie, de folosire curenta a unitatilor de limba in vorbire. 4) jur.
Drept real care permite unei persoane de a se folosi de un lucru care apartine altei persoane. /<lat. usus, limba italiana uso
Modalitate, consfintita prin traditie, de folosire curenta a unitatilor de limba in vorbire. 4) jur.
Drept real care permite unei persoane de a se folosi de un lucru care apartine altei persoane. /<lat. usus, limba italiana uso
6Uz substantiv neutru
1. Folosire, intrebuintare; folosinta. ♦ (Jur.) Dreptul de a se folosi de un lucru care este si ramane proprietatea altuia.
2. Uzanta, datina, obicei, cutuma. [< limba latina usus, conform franceza us, limba italiana uso].
1. Folosire, intrebuintare; folosinta. ♦ (Jur.) Dreptul de a se folosi de un lucru care este si ramane proprietatea altuia.
2. Uzanta, datina, obicei, cutuma. [< limba latina usus, conform franceza us, limba italiana uso].
7Uz substantiv neutru
1. folosire, intrebuintare.
2. uzanta.
3. (jur.) dreptul de a se folosi de un lucru care este si ramane proprietatea altuia. (< limba latina usus, limba italiana uso)
1. folosire, intrebuintare.
2. uzanta.
3. (jur.) dreptul de a se folosi de un lucru care este si ramane proprietatea altuia. (< limba latina usus, limba italiana uso)
8Uz (-zuri), substantiv neutru – Întrebuintare.
Limba Latina usus (secolul Xix). – Derivat uza, verb, din franceza user; uzaj, substantiv neutru, din franceza usage; uzanta, substantiv feminin, din franceza usance; uzita, verb (a folosi), dupa limba latina usitatus; uzual, adjectiv , din franceza usuel, limba latina usualis; usucapiune, substantiv feminin, din limba latina usucapio; uzufruct, substantiv neutru, din limba latina usufructus; uzufructar, substantiv masculin, din franceza usufructaire; uzura, substantiv feminin, din franceza usure; uzurar, adjectiv , din franceza usuraire; uzurpa, verb, din franceza usurper; uzurpator, adjectiv , din franceza usurpateur.
Limba Latina usus (secolul Xix). – Derivat uza, verb, din franceza user; uzaj, substantiv neutru, din franceza usage; uzanta, substantiv feminin, din franceza usance; uzita, verb (a folosi), dupa limba latina usitatus; uzual, adjectiv , din franceza usuel, limba latina usualis; usucapiune, substantiv feminin, din limba latina usucapio; uzufruct, substantiv neutru, din limba latina usufructus; uzufructar, substantiv masculin, din franceza usufructaire; uzura, substantiv feminin, din franceza usure; uzurar, adjectiv , din franceza usuraire; uzurpa, verb, din franceza usurper; uzurpator, adjectiv , din franceza usurpateur.