Adăoga (-aog, -at), verb – A mai pune peste, a da în plus, a spori. – Variantăadaoge, adăuga, adăugi. Aromână adavgu (adapșu, adăvgat), meglenoromână daug (dauș). < Latină adaugĕre, care s-a păstrat numai în română (Pușcariu 10; Candrea-dens., 16; Rew 149; Dar); conform vezi franceză aoire, vezi provensală azaut.
Ca și în alte cazuri, -ĕre trecuse la -ēre din latină vulg.
Forma adaugere este vie încă în română, dar astăzi se preferă forma de conjugare I. Totuși, aceasta din urmă este relativ recentă, și Dar (1913) nu o admite.
În sfîrșit, există ca arhaism și o formă adaptată la conjuncție IV, a adăugi. Oscilația între cele trei conjugare posibile a înmulțit curios formele verbale, mai ales la perfect simplu (eu adăosei, adăusei, adăugii, adăogai, adăugai) și la participiu trecut (adaos, adaus, adăogit, adăugit, adăogat, adăugat). În toate cazurile, este de preferat tipul de conjuncție I. Derivat adaos, adjectiv (adăugat); adaos, substantiv neutru (adăugare, supliment); adăoșag, substantiv neutru (suprataxă, contribuție adițională, desființată în Moldova în 1741; adăosătură, substantiv feminin (adăugare).
DER – dicționarul etimologic
Adăoga verb I. vezi Adăuga.
DEX – dicționarul explicativ