Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Ameți

1 * Cuvantul cu diacritice: amețí
Cuvantul fara diacritice: ameti

Definitie: AMEȚI, amețesc, verb IV. 1. Intranzitiv și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; figurat a (se) zăpăci. 2. Reflexiv și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil limba latina ammattire (< mattus „beat”).

2 * Cuvantul cu diacritice: a se ameți
Cuvantul fara diacritice: ameti

Definitie: A (se) ameți antonim: a (se) dezmeți, a (se) dezmetici

3 * Cuvantul cu diacritice: amețí
Cuvantul fara diacritice: ameti

Definitie: AMEȚI verb 1. verifica cuvantul: buimăci. 2. verifica cuvantul: îmbăta.

4 * Cuvantul cu diacritice: amețí
Cuvantul fara diacritice: ameti

Definitie: ameți verb, indicativ prezent 1 singular și 3 plural amețesc, imperfect 3 singular amețea; conjunctie: prezent 3 singular și plural amețească

5 * Cuvantul cu diacritice: a se amețí mă -ésc
Cuvantul fara diacritice: ameti

Definitie: A SE AMEȚI mă -esc intranzitiv A se îmbăta ușor; a se chercheli. limba latina ammattire

6 * Cuvantul cu diacritice: a amețí -ésc
Cuvantul fara diacritice: ameti

Definitie: A AMEȚI -esc 1. tranzitiv 1) A face să fie cuprins de amețeală. 2) A face să se amețească. 2. intranzitiv 1) A fi cuprins de amețeală. 2) figurativ A deveni buimatic; a se năuci; a se buimăci; a se ului; a se zăpăci; a se pierde. limba latina ammattire

7 * Cuvantul cu diacritice: amețí -țésc -ít
Cuvantul fara diacritice: ameti

Definitie: ameți (-țesc, -it), verb – 1. a se zăpăci. – 2. A-și pierde capul. – 3. A se îmbăta (ușor), a se chercheli. – 4. (Familiar) A face ceva de mîntuială, a da rasol. Limba Latina ammatteāre, de la mattea „băț, par”; conform limba italiana ammazare „a omorî”, sp. mazar, port. maçar. Sensul primar a fost „a lovi, a bate pînă la pierderea cunoștiinței”, de unde mai tîrziu în limba italiana „a omorî”, și în rom. „a lăsa, a rămîne fără cunoștință”. Schimbarea de conjug. este firească la verb incoative. După Pușcariu, ZRPh., XXXII, 717 și DAR, din limba latina ammatῑre, de la mattus, de unde limba italiana matto „nebun”, ammattire „a înnebuni” (conform REW 5401 și 5428); însă în rom. nu este atestat mattus, în timp ce mattea s-a păstrat, conform măciucă; în plus, evoluția semantică pare mai convingătoare. Hasdeu 1062 se gîndea la ammitĕre, conform Densusianu, Rom.,XXXIII, 273; iar Körting 591 la amentio, imposibil din punct de vedere fonetic. – Derivat amețeală, substantiv feminin (zăpăceală, vertij, tulburare; Arg., plictiseală, lucru searbăd); amețitor, adjectiv (care provoacă amețeala).