Baroc -ă
Definitie, sens si explicatie
1Baroc, -ă, baroci, -ce, adjectiv, substantiv neutru (Stil artistic) care este caracterizat prin cultivarea formelor grandioase, prin libertatea formelor si bogatia ornamentatiei arhitecturale.** (Despre constructii, mobila, sculptura, pictura etcetera) Care este realizat in acest stil.** (Stil literar) caracterizat printr-o mare libertate si fantezie de exprimare. – Din franceza Baroque.
2Baroc adjectiv m., plural baroci; f. singular baroca, plural baroce
3Baroc2 -ca (-ci, -ce) 1) Care se distinge printr-o neregularitate bizara; de un caracter socant; iesit din comun (prin felul sau de a fi); ciudat; straniu; bizar. O idee -ca. 2) (despre constructii, obiecte de arta etcetera) Care este realizat in stilul dominant de la sfarsitul perioadelor clasice. Mobilier -. /<fr. baroque
4Baroc1 n. arhit.
Stil artistic caracterizat prin libertatea formelor, prin exces de ornamentatie, prin tendinta spre monumentalism si o anumita bizarerie. /<fr. baroque
Stil artistic caracterizat prin libertatea formelor, prin exces de ornamentatie, prin tendinta spre monumentalism si o anumita bizarerie. /<fr. baroque
5Baroc, -ă adjectiv Stil baroc (si substantiv neutru) = stil artistic predominant in secolul Xvii-xviii, care se caracterizeaza prin ornamentatie excesiva, neregularitatea liniilor si prin monumentalitatea constructiilor (in arhitectura), contururi agitate (in sculptura), prin folosirea larga a tehnicii clarobscurului, compozitii in diagonala sau in vartej (in pictura), dramatism interior si o anumita bizarerie si indrazneala a metaforei (in muzica si poezie). ♦ Stilul de la sfarsitul perioadelor clasice, in care forma se dezvolta in dauna continutului. ♦ (prin extensiune) Stil incarcat, retoric, excesiv de ornamentat. [< limba italiana baròcco, franceza baroque, conform port. barocco – perla de forma neregulata].
6Baroc, -ă adjectiv
1. stil - (si substantiv neutru) = stil in arhitectura, pictura, literatura, muzica, predominant intre sfarsitul Renasterii si mijlocul secolul Xviii, care cultiva libertatea si monumentalitatea formelor, ornamentatia excesiva, inventivitatea si fantezia exprimarii. ♢ stil de la sfarsitul perioadelor clasice, in care forma se dezvolta in dauna continutului.
2. (figurativ) exagerat; bizar, extravagant. (< franceza baroque, limba italiana barocco)
1. stil - (si substantiv neutru) = stil in arhitectura, pictura, literatura, muzica, predominant intre sfarsitul Renasterii si mijlocul secolul Xviii, care cultiva libertatea si monumentalitatea formelor, ornamentatia excesiva, inventivitatea si fantezia exprimarii. ♢ stil de la sfarsitul perioadelor clasice, in care forma se dezvolta in dauna continutului.
2. (figurativ) exagerat; bizar, extravagant. (< franceza baroque, limba italiana barocco)