Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Bucura

1 * Cuvantul cu diacritice: bucurá
Cuvantul fara diacritice: bucura

Definitie: BUCURA, bucur, verb I. Reflexiv 1. A simți bucurie, a fi cuprins de bucurie; a se îmbucura. ♦ Tranzitiv A produce cuiva o bucurie, o satisfacție. 2. A dispune de..., a avea la îndemână. ♦ A fi foarte căutat, a provoca interes. 3. (Peior.) A râvni la...; a încerca să profite de... – Conform: limba albaneza b u k u r.

2 * Cuvantul cu diacritice: a se bucura
Cuvantul fara diacritice: bucura

Definitie: A (se) bucura antonim: a (se) întrista, a (se) posomorî

3 * Cuvantul cu diacritice: a bucura
Cuvantul fara diacritice: bucura

Definitie: A bucura antonim: a indispune, a se mâhni

4 * Cuvantul cu diacritice: bucurá
Cuvantul fara diacritice: bucura

Definitie: BUCURA verb 1. (învechit și reg.) a (se) îmbucura. (S-a - mult de vestea aflată.) 2. a desfăta, a încânta, a mângâia. (Peisajul îi - sufletul.) 3. (figurativ) a gusta. (Se - de plăcerile vieții.) 4. verifica cuvantul: beneficia. 5. verifica cuvantul: avea.

5 * Cuvantul cu diacritice: bucurá
Cuvantul fara diacritice: bucura

Definitie: bucura verb, indicativ prezent 1 singular bucur, 3 singular și plural bucură

6 * Cuvantul cu diacritice: a se bucurá mă búcur
Cuvantul fara diacritice: bucura

Definitie: A SE BUCURA mă bucur intranzitiv 1) A fi cuprins de bucurie; a avea bucurie. 2) A manifesta bucurie; a-și arăta bucuria. 3) A dispune trăgând foloase, a avea parte; a beneficia. - de drepturi. - de libertate. /Cuv. autoht.

7 * Cuvantul cu diacritice: a bucurá búcur
Cuvantul fara diacritice: bucura

Definitie: A BUCURA bucur tranzitiv A face să se bucure. /Cuv. autoht.

8 * Cuvantul cu diacritice: bucurá búcur át
Cuvantul fara diacritice: bucura

Definitie: bucura (bucur, at), verb – 1. A încînta, a desfăta. – 2. (Refl.) A simți bucurie. – 3. A dispune (cu prep. de). – 4. A încerca, a căuta (cu prep. la). – Mr., megl. bucur(are). Limba Latina vocŭlāre, „a striga”, de la vocŭla, „voce”. Semantismul se explică în lumina indicației lui Varron, V, 5, 68: „iubilare est rustica voce inclamare”. Această observație dovedește că în limba latina popular, a existat o confuzie între ideea de „a striga” și cea de „a se bucura”, astfel încît trebuie să presupunem că aceeași confuzie s-a presupus într-un sens contrar lui iubilare, în limba latina voculare. Chiar dacă această explicație este suficientă în sine, este posibilă și o confuzie populară a lui vocŭlāre, cu bacchŭlāre, de la bacchāri, „a fi transportat de încîntare bahică”, și de aici „a fi beat de bucurie, a jubila” (conform Cicero, Cat., I, 26; quanta in voluptate bacchabere). Cuvîntul rom. pare a coincide cu limba albaneza bukuri „frumusețe” bukuroń „a înfrumuseța”, bukurë „frumos”. Mulți cercetători cred că limba albaneza a fost sursa cuvîntului rom. (conform Cihac, II, 715; Philippide, II, 701; Pascu, II, 218), în ciuda dificultății semantice; pentru alții (Miklosich, Slaw. Elem., 9; Rosetti, II, 112), coicidența cu limba albaneza indică doar un etimon comun. Cel mai probabil este să fie vorba de o întîlnire cauzală, și că limba albaneza bukurë „frumos” depinde de limba turca: bukur „parfum”. După opinia greșită a lui Cipariu, Arhiv., 409 bucura s-ar explica plecîndu-se de la pulcher, iar după Crețu 309, pe baza limba latina avuculare. În sfîrșit, numele propriu de persoană Bucur (› București), nu pare a avea legătură cu bucura; este poate un rest al unei terminologii pastorale dispărute, bazate pe limba latina buculus (› franceza bugle). Derivat bucurie, substantiv feminin (veselie, plăcere, satisfacție); bucuros, adjectiv (vesel, mulțumit, satisfăcut, bine dispus); îmbucura, verb (Trans. și Bucovina, a bucura); îmbucurător, adjectiv (satisfăcut, mulțumitor).