Definitie Bucura - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Bucura, bucur, verb I. Reflexiv
1. A simti bucurie, a fi cuprins de bucurie; a se imbucura. ♦ Tranzitiv A produce cuiva o bucurie, o satisfactie.
2. A dispune de..., a avea la indemana. ♦ A fi foarte cautat, a provoca interes.
3. (Peior.) A ravni la...; a incerca sa profite de... – Conform: limba albaneza b u k u r.

Varianta definitie 2: A (se) bucura antonim: a (se) intrista, a (se) posomori

Varianta definitie 3: A bucura antonim: a indispune, a se mahni

Varianta definitie 4: Bucura verb
1. (invechit si reg.) a (se) imbucura. (S-a - mult de vestea aflata.)
2. a desfata, a incanta, a mangaia. (Peisajul ii - sufletul.)
3. (figurativ) a gusta. (Se - de placerile vietii.)
4. verifica cuvantul: beneficia.
5. verifica cuvantul: avea.

Varianta definitie 5: Bucura verb, indicativ prezent 1 singular bucur, 3 singular si plural bucura

Varianta definitie 6: A se bucura ma bucur intranzitiv 1) A fi cuprins de bucurie; a avea bucurie. 2) A manifesta bucurie; a-si arata bucuria. 3) A dispune tragand foloase, a avea parte; a beneficia. - de drepturi. - de libertate. /Cuv. autoht.

Varianta definitie 7: A bucura bucur tranzitiv A face sa se bucure. /Cuv. autoht.

Varianta definitie 8: Bucura (bucur, at), verb –
1. A incinta, a desfata. –
2. (Refl.) A simti bucurie. –
3. A dispune (cu prep. de). –
4. A incerca, a cauta (cu prep. la). – Mr., megl. bucur(are).
Limba Latina *vocŭlāre, „a striga”, de la vocŭla, „voce”.
Semantismul se explica in lumina indicatiei lui Varron, V, 5, 68: „iubilare est rustica voce inclamare”.
Aceasta observatie dovedeste ca in limba latina popular, a existat o confuzie intre ideea de „a striga” si cea de „a se bucura”, astfel incit trebuie sa presupunem ca aceeasi confuzie s-a presupus intr-un sens contrar lui iubilare, in limba latina *voculare.
Chiar daca aceasta explicatie este suficienta in sine, este posibila si o confuzie populara a lui *vocŭlāre, cu *bacchŭlāre, de la bacchāri, „a fi transportat de incintare bahica”, si de aici „a fi beat de bucurie, a jubila” (conform Cicero, Cat., I, 26; quanta in voluptate bacchabere).
Cuvintul rom. pare a coincide cu limba albaneza bukuri „frumusete” bukuroń „a infrumuseta”, bukurë „frumos”.
Multi cercetatori cred ca limba albaneza a fost sursa cuvintului rom. (conform Cihac, II, 715; Philippide, II, 701; Pascu, II, 218), in ciuda dificultatii semantice; pentru altii (Miklosich, Slaw.
Elem., 9; Rosetti, II, 112), coicidenta cu limba albaneza indica doar un etimon comun.
Cel mai probabil este sa fie vorba de o intilnire cauzala, si ca limba albaneza bukurë „frumos” depinde de limba turca: bukur „parfum”.
Dupa opinia gresita a lui Cipariu, Arhiv., 409 bucura s-ar explica plecindu-se de la pulcher, iar dupa Cretu 309, pe baza limba latina *avuculare.
În sfirsit, numele propriu de persoana Bucur (› Bucuresti), nu pare a avea legatura cu bucura; este poate un rest al unei terminologii pastorale disparute, bazate pe limba latina buculus (› franceza bugle).
Derivat bucurie, substantiv feminin (veselie, placere, satisfactie); bucuros, adjectiv (vesel, multumit, satisfacut, bine dispus); imbucura, verb (Trans. si Bucovina, a bucura); imbucurator, adjectiv (satisfacut, multumitor).