1
Buimac buimacă (buimaci, buimace) (despre persoane) Care și-a pierdut temporar capacitatea de a judeca limpede (din cauza somnului, băuturii, fricii etc.); năuc; zăpăcit; bezmetic. [Silabe Bui-mac] /Origine necunoscută
NODEX – noul dicționar explicativ
2
Buimac (buimacă), adjectiv – Tulburat, amețit, năuc.
Origine necunoscută.
Legat fără îndoială de bui și buiac, chiar dacă lipsește etimonul exact (Cihac, II, 31).
Este puțin probabilă ipoteza lui Scriban, întemeiată pe turcă buyunmak „a crește”. – Derivat buimăci, verb (a zăpăci, a ameți, a tulbura); buimăceală, substantiv feminin (năuceală, stupoare); buimăcie, substantiv feminin (rar, năuceală); buimatec, adjectiv (rar, năuc, prostit).
Origine necunoscută.
Legat fără îndoială de bui și buiac, chiar dacă lipsește etimonul exact (Cihac, II, 31).
Este puțin probabilă ipoteza lui Scriban, întemeiată pe turcă buyunmak „a crește”. – Derivat buimăci, verb (a zăpăci, a ameți, a tulbura); buimăceală, substantiv feminin (năuceală, stupoare); buimăcie, substantiv feminin (rar, năuceală); buimatec, adjectiv (rar, năuc, prostit).
DER – dicționarul etimologic
3
Buimac, -ă, buimaci, -ce, adjectiv Amețit (de somn, de beție, de frică etc.); zăpăcit, năuc; buimăcit, buimatic. – Etimologie necunoscută
DEX – dicționarul explicativ
4
Buimac adjectiv masculin, plural buimaci; feminin singular buimacă, plural buimace
DOOM – dicționarul ortografic