Bulbuc
Definitie, sens si explicatie
1Bulbuc, bulbuci, substantiv masculin I.
1. Basica de apa, de sapun, de spuma, de aluat (cand dospeste) etcetera
2. Corp sferic (ca o basica). Ii.
1. Planta erbacee toxica din familia ranunculaceelor, cu flori mari globuloase de culoare galbena, cu vinisoare verzi pe dinafara, raspandita in regiunile de munte si ocrotita de lege (Trollius europeaeus).
2. (La plural) Planta erbacee din familia campanulaceelor, viguroasa si inalta pana la un metru, cu flori mari, albastre, care creste prin paduri (Campanula trachelium). – Formatie onomatopeica.
1. Basica de apa, de sapun, de spuma, de aluat (cand dospeste) etcetera
2. Corp sferic (ca o basica). Ii.
1. Planta erbacee toxica din familia ranunculaceelor, cu flori mari globuloase de culoare galbena, cu vinisoare verzi pe dinafara, raspandita in regiunile de munte si ocrotita de lege (Trollius europeaeus).
2. (La plural) Planta erbacee din familia campanulaceelor, viguroasa si inalta pana la un metru, cu flori mari, albastre, care creste prin paduri (Campanula trachelium). – Formatie onomatopeica.
2Bulbuc substantiv verifica cuvantul: boboc, bulb, bulboaca, bulboana, calcea-calului, glob, ochi, splina, valvartej, valtoare, vartej, volbura.
3Bulbuc substantiv (Botanica; Trollius europaeus) (regional) balbor, gloanta, bulbucel-de-munte, fusta-randunelii, mar-auriu.
4Bulbuc substantiv masculin, plural bulbuci
5Bulbuc1 -ci m. 1) Basica (de aer) care se formeaza la suprafata lichidelor si a unor materii semilichide sau vascoase (aluat, var etcetera) sub actiunea anumitor factori. /v. a bulbuca
6Bulbuc2 -ci m. mai ales la plural Planta erbacee toxica, cu flori mari, galbene-verzui, raspandita in regiunile muntoase. /v. a bulbuca
7Bulbuc (-ci), substantiv masculin –
1. Bila, obiect rotund in general. –
2. Basica. – Varianta bolboc, bulburus.
Creatie expresiva, in care par a se fi impletit doua radacini diferite; una care exprima ideea de „rotunjime” (bull-, conform limba latina bulla, bulbus), si cealalta care imita zgomotul bulbucelii (blb, conform bilbii).
Dupa Cihac, Ii, 32, bulbuc provine din pol. babol „basica”, ceh. boubol, limba sarba:, cr. bobuk; Puscariu, Dacor., I, 92, deduce acelasi cuvint din limba latina bulla (conform Rew 1385).
Mai probabil, toti acesti termeni, cu cei care urmeaza, ca si sp. burbuja, borboton, si franceza bourbe, au in comun numai faptul ca provin toti din aceesi radacina expresiva.
Derivat bolboaca (var. bulboaca, bolboana, holboana, volboana, bulboana, vulboana, hilboana, dilboana, hilboaca, bilboaca, bolbura), substantiv feminin (viltoare, virtej, tromba), pentru care Cihac, Ii, 32, propune limba slava (veche) glubokŭ „profund”, de unde limba rusa glubok, pol. gleboki, si numeroase toponime rom. (Holboca, Glimbocata etcetera); bulbuca (var. bolboca, bolbosa, bolboci, bolbosi, bulbuci), verb (a bolborosi; a se bomba, a se curba; a se holba), pe care Candrea-dens., 788, il deriva de la *vŏlvĭcāre din limba latina volvere (conform Rew 9444 si Dar; Candrea), si pe care Pericle Papahagi, Not.etim., 35 (urmat de Pascu, I, 113) il pune in legatura cu limba latina bulbus; bulbucatura, substantiv feminin (proeminenta); bulbuceala, substantiv feminin (bolboroseala).
1. Bila, obiect rotund in general. –
2. Basica. – Varianta bolboc, bulburus.
Creatie expresiva, in care par a se fi impletit doua radacini diferite; una care exprima ideea de „rotunjime” (bull-, conform limba latina bulla, bulbus), si cealalta care imita zgomotul bulbucelii (blb, conform bilbii).
Dupa Cihac, Ii, 32, bulbuc provine din pol. babol „basica”, ceh. boubol, limba sarba:, cr. bobuk; Puscariu, Dacor., I, 92, deduce acelasi cuvint din limba latina bulla (conform Rew 1385).
Mai probabil, toti acesti termeni, cu cei care urmeaza, ca si sp. burbuja, borboton, si franceza bourbe, au in comun numai faptul ca provin toti din aceesi radacina expresiva.
Derivat bolboaca (var. bulboaca, bolboana, holboana, volboana, bulboana, vulboana, hilboana, dilboana, hilboaca, bilboaca, bolbura), substantiv feminin (viltoare, virtej, tromba), pentru care Cihac, Ii, 32, propune limba slava (veche) glubokŭ „profund”, de unde limba rusa glubok, pol. gleboki, si numeroase toponime rom. (Holboca, Glimbocata etcetera); bulbuca (var. bolboca, bolbosa, bolboci, bolbosi, bulbuci), verb (a bolborosi; a se bomba, a se curba; a se holba), pe care Candrea-dens., 788, il deriva de la *vŏlvĭcāre din limba latina volvere (conform Rew 9444 si Dar; Candrea), si pe care Pericle Papahagi, Not.etim., 35 (urmat de Pascu, I, 113) il pune in legatura cu limba latina bulbus; bulbucatura, substantiv feminin (proeminenta); bulbuceala, substantiv feminin (bolboroseala).